Bacaul va gazdui Festivalul National George Bacovia

0

Consilierii județeni au votat în unanimitate, în ședința Consiliului Județean Bacău care a avut loc astăzi, 29 august 2017, proiectul de hotărâre privind ”Bac-Fest. Festivalul Național „George Bacovia”. Manifestarea, de amploare națională, va cuprinde simpozioane, lansări de carte, conferințe, spectacole, proiecții video și lansări publice și este programată a se desfășura în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2017.

Evenimentul va reuni oameni de cultură, scriitori din țară și din străinătate, membri ai Academiei Române, profesori universitari, actori, muzicieni, critici de artă, tinere talente literare și artistice etc. Principalul obiectiv al proiectului este valorificarea patrimoniului material și imaterial băcăuan prin promovarea creației bacoviene, valorificarea moștenirii culturale bacoviene, facilitarea dialogului scriitorilor cu tinerii din liceele și universitățile din Bacău, promovarea și diseminarea rezultatelor activității creative a invitaților, participanți la întâlnirile din cadrul colocviilor dedicate poetului G. Bacovia, întărirea colaborării dintre instituțiile de învățământ și cultură, respectiv creșterea vizibilității contribuției autorității publice județene în sprijinirea actului cultural și artistic zonal.

La manifestările desfășurate în cadrul proiectului ”Bac-Fest. Festivalul Național „George Bacovia”, se estimează participarea a peste 1000 de persoane (scriitori, editori, cadre didactice, actori, redactori, studenți, elevi, reprezentanți ai instituțiilor de cultură din județ și din țară, ai autorităților publice locale și județene etc.). Beneficiarii indirecți sunt comunitățile locală, regională și națională.

Proiectul se dorește a fi o avanpremieră a evenimentelor culturale ale anului 2018, an declarat de către Comisia Europeană, an al patrimoniului cultural. ”Vorbim despre o multitudine de oportunități și provocări pentru valorificarea patrimoniului național și pentru conservarea memoriei locale, punând, astfel, în lumină identitatea comunităților ca parte integrantă a identității naționale și europene. În acest context, autoritățile locale, instituțiile de cultură și O.N.G.-urile au posibilitatea de a propune proiecte care să răspundă acestor recomandări europene, prin care să stimuleze manifestarea specificului local ca parte integrantă a ceea ce definește ideea de Europă unită”, a precizat președintele Consiliului Județean Bacău, în expunerea de motive pentru aprobarea proiectului.
In programul festivalului este inclusă și Gala Premiilor unde vor fi premiați cei mai importanți scriitori și artiști din România. Ea va cuprinde următoarele secțiuni:
o    Premiul Național „ George Bacovia”
o    Cartea de poezie (2016)
o    Cartea de critică a poeziei (2016)
o    Premiul special pentru exegeză bacoviană
o    Premiul special pentru valorificarea moștenirii spirituale bacoviene.

 

Comunicat CJ Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.