Sambata, 25 februarie, 6 copii de la Scoala Gimnaziala Somusca – comuna Cleja au participat la Festivalul National „First Lego League Explorer” – destinat micilor roboticieni. Concursul s-a desfasurat la Universitatea Politehnică din București.
Centrul American Corner a participat cu echipa RoboKids, constituită din șase copii de la Școala Gimnazială Somușca.
„Activitatea s-a desfășurat în intervalul 10.30-15.30, timp în care cele 38 echipe participante din toată țara au încercat să convingă juriul că proiectul lor de inovare poate fi aplicat în comunitatea din care provin. După o zi epuizantă dar frumoasă, pe parcursul căreia am învățat lucruri noi studiind machetele concurenților, am revenit acasă frânți, dar nu înfrânți. Pentru că nu, nu ne-am întors chiar cu mâna goală.” a transmis American Corner
La concurs au participat 38 de echipe din intreaga tara, cu 60 de antrenori si peste 200 de elevi.
„În urma jurizării, echipa RoboKids a obținut Premiul pentru Programare! Și calificarea la Campionatul Mondial “First Championship”, care va avea loc în perioada 19-22 aprilie a.c., la Houston, statul Texas, în Statele Unite ale Americii! Mulțumiri dnei prof. Irina Cucu-Chiriac pentru implicare.” a mai transmis American Corner
Astfel, micii programatori din Cleja vor merge anul acesta in America, la Campionatul Mondial “First Championship”. Felicitari!