Autoturism în flăcări, case incendiate și animale salvate. Pompierii din Bacău au avut o minivacanță plină

0

În contextul minivacanței de Paște, peste 400 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău s-au aflat la datorie, fiind pregătiți să intervină prompt pentru siguranța cetățenilor. ​​În perioada 18-21 aprilie, pompierii băcăuani au gestionat un total de 112 situații de urgență. Dintre acestea, menționăm 75 de misiuni care au avut ca scop acordarea primului ajutor medical calificat, acestea fiind gestionate de echipajele SMURD, care au acționat rapid pentru stabilizarea și transportul persoanelor aflate în dificultate către unități spitalicești. Totodată, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 7 incendii, dintre care unul s-a manifestat la vegetație uscată, trei au izbucnit la locuințe și două la deșeuri menajere. Un alt caz a implicat un autoturism cuprins de flăcări, incident în care s-a acționat eficient pentru limitarea propagării incendiului la alte vehicule sau bunuri din apropiere.

Pe parcursul acestor zile, pompierii băcăuani au reușit și salvarea a două animale aflate în situații critice, demonstrând, încă o dată, angajamentul față de viață, sub toate formele sale. De asemenea, alte trei intervenții au avut ca scop asistarea persoanelor aflate în dificultate, iar patru misiuni au vizat asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în cazul accidentelor rutiere.
În paralel cu misiunile de intervenție, au fost desfășurate 14 activități de recunoaștere în teren, menite să evalueze riscurile existente în anumite zone și să optimizeze timpii de reacție în cazul unor intervenții viitoare.

Pe durata slujbelor de Înviere, echipajele de intervenție au efectuat patrule și au asigurat permanența operativă, monitorizând zonele din apropierea bisericilor din Bacău, Onești, Comănești și Moinești. La aceste acțiuni au fost implicate și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, în 18 localități ale județului. Din fericire, nu au fost înregistrate evenimente negative.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.