Autostrada A7 Bacău – Focșani prinde contur! Vezi din dronă cât s-a construit pe fiecare lot

0

Lucrările pe sectorul Focșani–Bacău al Autostrăzii Moldovei A7 avansează , iar noi imagini aeriene surprind stadiul avansat al șantierelor. Tronsonul este împărțit în trei loturi, executate de asocierea românească formată din UMB – Spedition UMB SRL, SA&PE Construct SRL și Tehnostrade SRL.

Lotul 1: Focșani – Domnești Târg
Cu o lungime de 35,6 kilometri, acest tronson a început în martie 2023 și are termen de finalizare luna septembrie 2025. Progresul fizic a ajuns la 37%, iar cel financiar la 15,97%. Valoarea contractului depășește 2,35 miliarde lei, fără TVA.

Lotul 2: Domnești Târg – Răcăciuni
Cel de-al doilea segment, lung de 38,78 kilometri, este în lucru din mai 2023 și are ca termen de finalizare noiembrie 2025. Stadiul fizic este de 36%, iar execuția financiară de 15,21%. Valoarea contractului este de aproximativ 2,48 miliarde lei, fără TVA.

Lotul 3: Răcăciuni – Municipiul Bacău
Ultimul lot, de 21,52 kilometri, este cel mai scurt, dar și cel mai întârziat. Progresul fizic este de doar 20%, iar cel financiar de 11,98%. Finalizarea este estimată pentru noiembrie 2025, iar valoarea contractului se ridică la 1,67 miliarde lei fără TVA.

Toate cele trei contracte au fost semnate pe 28 decembrie 2022. În timp ce termenul estimat pentru deschiderea completă a tronsonului este anul 2025, există posibilitatea ca o porțiune să fie amânată până în 2026.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.