Jefuirea siderurgiei româneşti este pe punctul de a fi desăvârşită tocmai în momentul în care atenţia publică este îndreptată spre multiplele şi surprinzătoarele evenimente interne şi internaţionale. În acest context tulbure, industria siderugică şi întreaga industrie românească este pe cale să primească o lovitură decisivă care va transforma România dintr-o ţară exportatoare într-una total dependentă de importuri. Prin intermediul Autorităţii de Administrare a Activelor Statului, căreia i-au impus să adopte o atitudine de non-combat în cadrul procesului aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris, actualii guvernanţi îi acordă sprijinul necesar lui L.N. MITTAL pentru a definitiva ceea ce a început în anul 2001: distrugerea combinatului siderurgic gălăţean.
Distrugerea siderurgiei românești a început în 2001, chiar cu vânzarea combinatului SIDEX GALAŢI, unul dintre cei mai mari agenţi economici de profil din Europa, când fostul prim-ministru din acea perioadă a convenit cu omologul său britanic, Tony Blair, să „vândă” combinatul magnatului indian Lakshmi Mittal pentru derizoria sumă de 25 milioane dolari, în condiţiile în care valoarea de piaţă estimată era de peste 2 miliarde de dolari.
Presa internațională a scris, la un moment dat, că lobby-ul fostului premier britanic pe lângă guvernanții români i-a adus în cont o donație de 125.000 de lire sterline din partea lui Lakshmi Mittal, magnatul indian al otelului (care cam în aceeași perioadă în care a fost semnată ”recomandarea”) a virat această sumă în conturile Partidului Laburist.
1400 de „căpușe” au îngenuncheat SIDEX-ul
Declinul a început sub Guvernul Petre Roman, care a transformat combinatul gălățean în SC Sidex SA și l-a lăsat să se descurce singur. Ulterior, firma a fost căpușată de intermediari (1.400 la număr, la un moment dat), majoritatea firmelor din primii ani după Revoluție aparținând unor politicieni și afaceriști care dețin și astăzi averi imense sau au functii cheie în stat.
Și nu doar intermediarii au prădat SIDEX-ul, ci și directorii care s-au preumblat de-a lungul timpului la conducerea combinatului, care ar fi furat tabla sau ar fi acceptat mecanisme de decont dezavantajoase.
Așa se face că în 2001 guvernanților le-a fost simplu să argumenteze nevoia de privatizare a combinatului care în anii 70 fabrica 70% din producția națională de oțel si exporta pe tot globul. Deşi tranzacţia a fost prezentată ca fiind o reuşită încununare a încercărilor de eliminare a „găurii negre” care genera economiei româneşti pierderi de 1 milion de dolari pe zi (deși dacă cineva ar fi însumat profiturile firmelor căpuşă ale potentaţilor vremii ar fi descoperit unde sunt banii), atât preţul de vânzare, cât şi prevederile contractuale au fost secretizate.
Clauză pe 50 la sută din acțiuni
Modelul nu pare străin guvernărilor post-decembriste care au înstrăinat obiectivele strategice ale economiei românești la adăpostul clauzelor secretizate sau al legilor trecute prin Parlament (pentru ca nimeni să nu-și asume răspunderea). Așa a fost introdusă în contractul de privatizare o clauză care prevedea instituirea unui gaj asupra a 50% din acţiunile combinatului dacă noul proprietar nu investește în următorii zece ani (în intervalul 2001-2011) minim 350 milioane dolari în modernizarea instalaţiilor de producţie şi protecţia mediului. În cazul în care această clauză nu este respectată de investitor, statul român poate executa cele 50% din acțiuni. Dar cine să citească documentele sau să țină cont de asemenea clauze?
În pofida numeroaselor facilităţi fiscale acordate de statul român, situaţia economico-financiară a combinatului s-a deteriorat constant în ultimii ani, însă guvernaţii care s-au perindat la conducerea ţării au preferat să ignore realitatea şi nu au manifestat nici cel mai mic interes pentru a verifica cum a fost privatizat combinatul sau dacă celebrul investitor şi-a respectat obligaţiile asumate, invocând permanent scuza că se află în imposibilitatea aflării adevărului protejat de clauzele de confidenţialitate ale contractului.
Capitalismul de cumetrie, speculat de Mittal
Pe fondul nenumăratelor achiziţii realizate în întreaga lume (pentru obţinerea unei poziţii dominante, de monopol, pe segmentul industriei siderurgice), invocând criza mondială care a afectat puternic piaţa construcţiilor şi a oţelului, concernul condus de Lakshmi Mittal a înregistrat pierderi semnificative, context în care magnatul indian a considerat că cea mai sigură şi ieftină soluţie pentru ieşirea din impas se află în România. Speculând permisivitatea cadrului legislativ, incompetenţa manifestată la nivelul instituţiilor statului, dar mai ales tarele capitalismului de cumetrie instituit şi perpetuat în ţara noastră, Lakshmi Mittal a ignorat cu bună ştiinţă respectarea angajamentelor asumate şi a redirecţionat jumătate din comenzile partenerilor tradiţionali ai combinatului gălăţean către unităţile pe care le deţinea în proprietate în vestul Europei.
După ce l-a ”curățat” de comenzi, argumentul supradimensionrăii capacităților (se puteau produce 7 milioane de tone de oţel/an, dar acum s-a ajuns la doar 1,7 milioane de tone oţel/an. Pentru ca să vă faceți o idee despre dezastrul de la Galați, vă spunem că în acest moment investiţiile realizate de indieni în capacităţile de producţie de la Galaţi nu reuşesc să acopere nevoia constructorului Dacia pentru tabla de caroserie, pe care francezii sunt nevoiţi să o importe) a fost cel mai la îndemână pentru dezafectarea şi demolarea instalaţiilor şi chiar a unor uzine întregi (Uzinele Cocso-Chimice nr. 1 şi nr. 2, Maşinile de Aglomerare nr. 1, 2 şi 7, Furnalele nr. 1, 2 şi 6, Oţelăria nr.2, Semifabricate şi Laminorul Slebing) și valorificarea deşeurile metalice fie chiar în procesul de producţie (atâta câtă mai e) de la Galați, fie pe pieţele de profil din Turcia.
Tot sub pretextul rentabilizării activităţii, de-a lungul celor 13 ani câți s-au scurs de la privatizare, cea mai mare parte a procesului de restructurare a combinatului siderurgic s-a făcut prin intermediul unor scheme de plecări voluntare, prin care angajaţii care părăseau compania primeau o sumă fixă în bani şi salarii compensatorii în funcţie de vechime. Acum numărul angajaţilor a scăzut de la 27.000 la 7.000, iar strategia ”disponibilizărilor voluntare” continuă, Galaţi-ul devenind o adevărată bombă cu ceas din punct de vedere social, în condiţiile în care ocupă locul doi în statisticile referitoare la numărul de şomeri.
Ajutoare de miliarde de euro de la Năstase
Pe lângă privatizarea pe gratis, guvernul Năstase mai rupe aproape 3 miliarde de dolari din bugetul României și îi dăruiește tot lui Mittal Steel Galați, sub forma de ajutoare, ștergeri de datorii, anulări de penalități și credite fiscale. În anul 2007, nici Guvernul Tăriceanu nu se lasă mai prejos, iar statul îi oferă suma de 24 de milioane de dolari, decont pentru banii pierduți de investitor în vechiul proces cu Sidex International (o altă gaură neagră postdecembristă).
Pentru a realiza profit cu orice preţ, care bineînţeles este sustras impozitării şi externalizat, decizionalii ARCELORMITTAL Galaţi s-au folosit de toate pârghiile pe care le-au găsit prin ministere pentru a obține facilităţi din partea statului român, situaţie care poate conduce la declanşarea unor proceduri de infrigement din partea Comisie Europene, cu grave repercusiuni asupra bugetului naţional. Astfel, prin invocând tot felul de studii și analize greu de verificat, ca să nu spunem inexistente, şi invocând existenţa unui cadru concurenţial extern căruia nu-i pot face faţă din cauza fiscalităţii excesive şi a preţurilor necompetitive la energie şi gaze practicate în România, au reușit să obțină prețuri preferențiale la energia electrică (vezi contractele Hidroelectrica), reduceri de taxe și impozite locale sau de mediu și înlesniri la plata taxelor de navigaţie pe Canalul Sulina/Canalul Dunăre-Marea Neagră etc.
Nu au fost omise „micile oportunităţi”, în urma raportărilor false către Registrul Naţional al Certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, ARCELORMITTAL Galaţi beneficiind de alocări de certificate pentru o serie de instalaţii declarate de managerii combinatului gălăţean ca fiind oprite temporar, dar funcţionale, deşi acestea sunt în realitate demolate (în anul 2013 combinatul gălăţean a obţinut 10 milioane de euro din tranzacţionarea acestor certificate). În primul an după privatizare – 2002 – combinatul a făcut 60 de milioane de dolari profit, fără cea mai mică investiție, doar renunțând la firmele căpușă. Cu toate acestea, în ciuda facilităților acordate de stat, în ultimii cinci ani ARCELORMITTAL Galaţi SA declară pierderi financiare de 850 milioane de dolari.
Deputatul Boldea, plângere penală depusă la Parchet
Ne aflăm la un pas de definitivarea unui jaf de proporţii din averea statului român, ale cărui consecinţe le putem doar bănui în acest moment. Cel mai grav este că din al doilea mare furnizor de tablă din blocul statelor comuniste cum era România în 1989, va deveni importator de produse siderurgice. La aceasta se adaugă 1 miliard de dolari pentru ecologizarea locului pe care Lakshmi Mittal îl va fi distrus după ce şi-a consolidat averea pe seama ignoranței, indolenței şi incapacităţii unor yesmeni aflaţi vremelnic la conducerea unor instituţii româneşti.
Ca o ironie a sorții, în timpul în care s-a aflat în Parlamentul României, fostul deputat Mihail Boldea (cel care a fost condamnat pentru afaceri ilegale cu terenuri în Galați) este cel care a depus la Parchetul General o plângere penală în care acuza Cabinetul Adrian Năstase și AVAS de subminarea economiei naționale și abuz în serviciu, în cazul privatizării combinatului siderurgic SIDEX Galați, vândut în 2001 către Mittal. La momentul respectiv el arăta doar o parte a jafului petrecut la SIDEX Galați.
Într-un articol viitor vom reveni cu date despre cum cei care închid ochii la jefuirea combinatului gălățean și despre modul în care o altă emblemă românească – Petrotub Roman – îmbogățește familia Mittal.
