Pe parcursul ultimei saptamani, am fost martorii unor evenimente de strada a caror amploare a amintit, pe alocuri, de protestele de la inceputul lui 2012, care au condus la caderea guvernului Boc si, ulterior, a cabinetului MRU. In mai multe orase importante din tara, dar mai ales in Capitala, mii de cetateni au protestat impotriva proiectului de exploatare a aurului la Rosia Montana, precum si impotriva inactiunii factorilor decizionali in ceea ce priveste problema cainilor fara stapan. Moartea unui copil de 4 ani din Bucuresti, sfasiat de o haita de maidanezi la marginea Parcului Tei, s-a aflat la originea unei descatusari emotionale patetice, marcata de politicieni in lacrimi, ONG-uri incriminate si parinti speriati de perspectiva ca propriii lor copii sa sfarseasca, intr-o zi, devorati de haitele hamesite. Un nebanuit fir rosu traverseaza ambele „istorii”: atat in cazul Rosia Montana, cat si in cazul maidanezilor ucigasi indiferenta si dezinteresul politicienilor ne-au adus in punctul in care ne aflam.
Nicaieri in lume cainii vagabonzi nu-s o problema de siguranta nationala: la noi incep sa fie, daca nu cumva deja au devenit. De 10-15 ani, autoritatile locale se ascund dupa deget in problema maidanezilor, invocand extrase din legi care le interzic sa eutanasieze cainii fara stapan capturati pe domeniul public. Nimic mai fals! O municipalitate dispune, prin lege, de atributiuni largi, circumscrise autonomiei decizionale locale, care-i permit, oricand, sa promoveze proiecte de hotarare – legi locale – menite a reglementa o stringenta problema de ordin local. Cum maidanezii au devenit un flagel in toate orasele importante din tara, orice primarie si consiliu local aveau obligatia de a interveni in vederea remedierii problemei. Din pacate, in Romania se vorbeste de autonomie decizionala locala doar cand se pune problema impartirii banilor din bugetul central, moment in care se invoca – evident cu emfaza – nevoia descentralizarii administrative.
De teama de a nu pierde capital electoral, politicienii – inclusiv cei din Bacau – au tratat cu indiferenta problema maidanezilor, ca si cand aceasta nu ar fi o chestiune de interes general, care afecteaza paturi largi de populatie, dar in special varstnicii si copiii, cele mai expuse categorii la „intalnirea” cu maidanezii. In Bacau, de pilda, Primaria a reactionat cu un comunicat de presa – cum altfel – urmare a unui articol publicat de Bacau.NET la mijlocul saptamanii din care reiesea, negru pe alb, ca autoritatile nu cunosc numarul maidanezilor aflati in libertate pe strazile orasului. Dupa unii cateva sute, dupa altii cateva mii, cainii fara stapan musca/agreseaza, in medie, 2 bacauani/zi. Plin de cifre, pentru a deturna atentia de la adevarata problema, comunicatul nu a elucidat intrebarea de fond: cati caini comunitari isi duc veacul pe strazile Bacaului? Raspunsul concret, transparent si sincer la aceasta intrebare va evidentia, negresit, dezinteresul si neimplicarea diriguitoriilor municipiului, ca factori decizionali obligati sa rezolve aceasta problema. In Bacau, ca in atatea alte orase, administratia locala (condusa de Romeo Stavarache) a preferat sa se baricadeze in spatele unor presupuse interdictii legale, spalandu-se pe maini in chestiunea maidanezilor. Oare nu era mai simplu ca, prin asumare in Consiliul Local, municipalitatea sa fi externalizat serviciul de ecarisaj unei societati specializate (Protan sau ceva echivalent), care sa scape Bacaul – odata pentru totdeauna – de flagelul cainilor fara stapan?
De cealalta parte, Rosia Montana e un caz de aproape 15 ani, de cand o firma canadiana a pus ochii pe zacamantul aurifer din Muntii Apuseni. De vreo 10 ani, poate chiar mai bine, la Rosia Montana se organizeaza, in august – septembrie, un festival – Fan Fest – menit a sustine lupta impotriva proiectului de exploatare a aurului. Cazul e vechi, insa transarea lui e tergiversata programatic si lasata mostenire din guvernare in guvernare. In 2003-2004, proiectul a fost unul din caii de bataie ai Opozitiei (Alianta DA) impotriva guvernarii lui Adrian Nastase care, in cele din urma, a si fost inlaturat din viata politica. Vreme de doua legislaturi (2004 – 2012), proiectul a baltit fiind sustinut la scena deschisa doar de seful statului, Traian Basescu. In toamna lui 2012, in campania pentru parlamentare, liderii USL au decretat ca proiectul va fi denuntat politic, acuzandu-l pe presedinte ca si-a insusit foloase necuvenite de la societatea Rosia Montana Gold Corporation. Ajuns premier, Victor Ponta – care acum un an incrimina proiectul – a socat o tara intreaga anuntand ca din postura de prim-ministru il va sustine, dar ca deputat va vota impotriva lui! Exercitiul de dedublare imaginat de Ponta, in fond o gafa politica, e de natura sa compromita bruma de credibilitate pe care USL o acumulase in anii de Opozitie anti-PDL & Basescu.
Cazul Rosia Montana, ca si epopeea maidanezilor, dovedeste odata-n plus ca pe politicienii nostri nu-i pasioneaza problemele noastre si ca, incet dar sigur, ei insisi – politicienii – devin una din marile probleme ale Romaniei. Indiferenta, dezinteresul – mascate cu migala odata la 4 ani, in timpul campaniilor electorale – sunt cuvinte de ordine in viata politica de la noi. Cred, in buna masura, ca romanii/bacauanii sunt preocupati, intai de toate, de faptul ca beneficiile ce ar putea rezulta dintr-un proiect extrem de banos, asa cum se anunta Rosia Montana, ar putea fi deturnate in „exterior” cu complicitatea larga si calduroasa a unor politicieni din „interior” cumparati, masluiti si aranjati de compania RMGC. Cu alte cuvinte, celor multi – iesiti prin pietele oraselor importante din tara – nu le va mai ramane decat sa admire lacul de cianuri si resturi de metale rare ramas in urma exploatarii de la Rosia Montana, atunci cand aurul va fi fost exploatat in totalitate. Banii din afacerea Rosiei Montane, impartiti intre politicieni corupti si afaceristi verosi, nu s-ar intoarce in modernizarea tarii (infrastructura, sanatate, educatie etc). Experienta „democratica” a ultimilor 20 de ani confirma, cu asupra de masura, acest scenariu inspirat din „fapte reale”.
