Au fost aprobati indicatorii tehnico-economici pentru Autostrada Focsani – Bacau. Valoarea este de aproximativ 8 miliarde lei

0

Vineri, Ministerul Transporturilor a avizat indicatorii tehnico-economiciai autostrăzii Focșani-Bacău. Acest lot face parte din Autostrada A7 Ploiesti – Pascani ( 320 km).

Autostrada Focșani-Bacău finanțată prin PNRR are o lungime de 96 de kilometri, o valoare estimată de 8 miliarde lei, iar din cele trei loturi, secțiunea de mijloc Domnești Târg-Răcăciuni are o lungime de 39 de kilometri. După aprobarea indicatorilor în Guvern, CNAIR poate lansa licitația pentru execuție, probabil în iulie sau august.

Pe traseul cu o lungime de 96 de kilometri vor fi construite 5 noduri rutiere și peste 90 de poduri, a transmis secretarul de stat : ,, Ultimul tronson al Autostrăzii Moldovei, A 7 are avizul Ministerului Transporturilor

Am avizat, în Consiliul Tehnico – Economic al Ministerului Transporturilor, proiectul Autostrăzii Focșani – Bacău, al cărei traseu se va desfășura între Municipiul Focșani (zona de Nord-Est), județul Vrancea, la intersecția cu Autostrada Buzău – Focșani, și Municipiul Bacău (zona de Sud-Est).

Lungimea totală a traseului este de aproape 96 de km, iar autostrada va avea 3 tronsoane:

– Tronsonul 1 – Focșani – Domnești Târg (35,6 km)

– Tronsonul 2 – Domnești Târg – Răcăciuni (38,8 km)

– Tronsonul 3 – Răcăciuni – Municipiul Bacău (24,5 km)

Proiectul prevede realizarea a 5 noduri rutiere și a 91 de poduri și pasaje. Partea carosabilă a podurilor și a pasajelor, ce vor fi realizate pe autostradă, va fi de 12 m, pentru fiecare sens de mers. Podurile amplasate pe DN și DJ, ce traversează autostrada, vor avea câte o parte carosabilă de 7,8 m. Excepție face pasajul pe DN2, peste autostradă (km 3+972), care va avea o parte carosabilă de 14,8 m lățime, adică patru benzi de circulație, câte două, pe fiecare sens. Podurile amplasate pe DA (drumuri agricole), ce traversează autostrada, vor avea o parte carosabilă de 7 m. Pe poduri, între partea carosabilă și trotuare, vor fi prevăzuți parapete metalice de siguranță cu nivel de protecție foarte ridicată.”

Sursa: economedia.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.