Atenție! Stațiile ITP vor fi închise în toată țara pentru 2 zile

0

Registrul Auto Român (RAR) a emis un anunț important pentru șoferi: în zilele de 5 și 6 octombrie 2024, stațiile ITP din întreaga țară vor fi închise. Decizia vine ca urmare a unor lucrări de mentenanță menite să optimizeze performanța și securitatea platformelor utilizate de instituție.

În această perioadă, conducătorii auto nu vor putea beneficia de serviciile stațiilor ITP, din cauza operațiunilor de întreținere programate.

„Anunț important: Mentenanță programată în perioada 5-6 octombrie 2024. Stimați clienți si colaboratori, vă informăm că, în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste lucrări sunt esențiale pentru a asigura îmbunătățirea performanței și securității platformelor utilizate în cadrul activităților noastre curente. Vor fi indisponibile activitatile cu stațiile ITP și atelierele TLV precum si serviciul programări activități la RAR. Ne prezentăm scuzele pentru inconvenientele create și vă mulțumim pentru înțelegerea și răbdarea acordată în vederea realizării acestor îmbunătățiri necesare”, a transmis Registrul Auto Român pe Facebook.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.