Asociatia Pro Infrastructura, despre A7 Focsani – Bacau: In septembrie aflam daca se pot semna contractele / UMB, poate cel mai serios antreprenor din tara / Suntem ingrijorati ca nu vor putea sa-si dubleze capacitatea

0

Intr-o postare pe Facebook, cel mai important ONG pe infrastructura – Asociatia Pro Infrastructura – a vorbit despre Autostrada A7 Focsani – Bacau si despre lucrarile in curs de realizare pe care le are cel mai serios constructor roman, Dorinel Umbrarescu.

AutostradaA7 Focşani-Bacău merge tot la UMB (…) În total, sunt 95,902 kilometri cu o valoare de 6,513 miliarde lei fără TVA, iar perioada de execuţie este de 30 de luni pentru fiecare din cele trei secţiuni. Conform informaţiilor noastre, CNAIR a comunicat deja ofertanţilor rezultatul procedurii. Termenul legal de depunere a contestaţiilor este de 10 zile, deci pe la mijlocul lunii decembrie vom afla dacă se pot semna contractele sau mai aşteptăm”, a transmis, luni, Asociaţia Pro Infrastructură.  

Sursa citată a precizat că ”şansele de reuşită ale eventualelor contestaţii sunt mici pentru că UMB a ofertat foarte agresiv, la aproximativ 80% din preţul estimat, şi toţi competitorii au acelaşi punctaj la evaluarea tehnică, turcii de la Kolin fiind pe locul 2 ca preţ, la o distanţă semnificativă”.  

Vestea este bună, UMB fiind unul din cei doar câţiva antreprenori generali serioşi din ţară, poate cel mai serios, iar Autostrada A7 trece pe la ei prin curte. Totuşi, aşa cum v-am comunicat încă din septembrie, suntem îngrijoraţi că nu vor putea să-şi dubleze capacitatea într-un timp extrem de scurt. Dacă vor câştiga restul de 8 loturi ale A7, ar ajunge la aproximativ 400 de kilometri de autostradă şi drum expres care trebuie livraţi în 20-30 de luni (cu excepţia ciotului din A1 Lugoj-Deva)”, a mai transmis asociaţia.  

Potrivit Pro Infrastructură, în prezent, grupul UMB are ”în tolbă” 10 loturi în lungime de 169 km cu o valoare însumată de 8,56 miliarde lei din totalul de 24 proiecte, 451 km şi 28,99 miliarde lei de autostrăzi şi drumuri expres contractate de România, deci o cotă de piaţă de 38% în funcţie de kilometri, respectiv 30% după valoare, fiind lider de piaţă pe infrastructura rutieră majoră. 

Nu mai socotim şi celelalte câteva proiecte mai mici pe care le are în portofoliu. Timpul va arăta dacă temerile noastre sunt, sau nu, întemeiate. Aşteptăm să fim contrazişi, iar în 2025 harnicii plăieşi ai UMB să livreze şi ultimul kilometru din cei aproape 400 pe care-i au şi-i vor avea de făcut în toată ţara (dacă vor lua toate cele 8 segmente rămase pe A7), începând cu tronsonul 3 al DEx12 Craiova-Piteşti şi lotul 2 al A0 Nord la finalul lui 2023”, a mai transmis organizaţia.  

Sursa: news.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.