ASF vrea sa plafoneze preturile la RCA. Care sunt tarifele maxime pe care le propune pentru persoanele fizice si juridice

0

Autoritatea de Supraveghere Financiara ( ASF ) a decis sa transmita Ministerului de Finante o propunere de HG referitoare la limitarea preturilor RCA. Concret, un sofer cu varsta intre 31 – 40 ani, care are o masina de o capacitate cilindrica intre 1601-1800 cmc , clasa B0, ar putea urma sa achite maxim 1045 lei pentru o asigurare RCA. Daca soferul se afla in clasa B8, pretul se reduce la jumatate.

Care sunt tarifele maxime la RCA propuse pentru 6 luni: Câteva exemple pentru persoane fizice și firme ( Document )

Pentru persoanele fizice, tarifele de primă maxime la RCA sunt stabilite pentru clasa de bonus/malus B0, adică pentru cineva care e la început de drum și nu a făcut nicio daună. Astfel, un șofer cu vârstă între 41 și 50 de ani, care are o mașină cu o capacitate cilindrică de 1801-2000 cmc ar trebui să plătească maxim 1.140 de lei pe o asigurare RCA, încheiată după intrarea în vigoare a Hotârârii de Guvern.

Dacă acesta are un istoric bun de daună, adică nu a făcut accidente și se află într-o clasă de Bonus, atunci prețul maxim de 1.140 de lei ar trebui să scadă în funcție de clasa de Bonus, cu până la 50% dacă se află în clasa B8.

Sunt 8 clase de bonus (B) și nivelul de reducere pentru fiecare clasă este următorul:

B1– 5%

B2 – 10%

B3 – 15%

B4 – 20%

B5 – 25%

B6 – 30%

B7 – 40%

B8 – 50%

Pentru persoanele juridice, modul de calcul este puțin diferit. Formula de calcul este exact aceeași stabilită în prezent pentru asigurații RCA cu risc ridicat, adică: tariful de referință pentru vehicul X factorul N X coeficientul pentru clasa de bonus-malus aplicabilă vehiculului pentru care se solicită asigurarea.

  • Prețul se va calcula deci după formula: Tarif de referință X 1,36 X clasa de bonus-malus

Concret, conform Anexei la acest proiect de HG, o persoană juridică ce deține un autoturism cu o capacitate cilindrică de 1601-1800 cmc are un tarif de referință de 1.412 lei. Dacă este în clasa de bonus B0, atunci această persoană juridică va avea de plătit 1.412 x 1,36 = 1920 de lei.

Sursa: hotnews

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.