Primăria Municipiului Bacău organizează, la sediul instituţiei, un concurs de idei cu tema “Primăria Bacău”. Concursul este public și se adresează membrilor Ordinului Arhitecţilor din România și este finanţat de la bugetul local al Municipiului Bacău cu 10.000 lei, sumă care va fi atribuită autorului soluției selectate de juriu. Data limită de depunere a soluțiilor propuse este 24 martie 2014, ora 16.00.
Concursul de idei, așa cum este definit conform Regulamentului Concursurilor de Arhitectură şi/sau Urbanism nr. 1988/31-10-2005 și a recomandărilor şi completărilor făcute de ACE, UNESCO şi UIA, are ca scop selectarea dintre participanţi a autorului celei mai bune soluţii, arhitect cu drept de semnatură, pentru a-i fi incredinţată elaborarea proiectului de execuţie și a proiectului de autorizare de construire.
Scopul concursului vizează selectarea celei mai bune soluţii pentru remodelarea spaţiului public central al municipiului Bacau situat între strada Nicolae Balcescu, Bulevardul Unirii, strada Mihai Viteazu și imobilul hotelului Moldova, inclusiv zonele adiacente. Terenul propus pentru studiu (foto), in suprafata de 2.183,43mp., are ca destinație actuală o parcare publică pentru circa 50 de autoturisme.
Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost aprobat concursul de idei formularele de înscriere, alte informații generale, pot fi consultate pe site-ul Primăriei Municipiului Bacău, www.primariabacau.ro, la sectiunea ”concursuri în derulare”.
Sursa: Comunicat Primăria Bacău