Anul şcolar începe fără manuale la clasele mici, dar cu obligaţii pentru profesori şi elevi. Afla care sunt

0

Anul şcolar 2014-2015 începe luni fără manuale noi pentru clasele I şi a II-a şi fără schimbări la examenele naţionale şi admiterea în liceu, dar cu un regulament ce integrează reguli de conduită în unităţile de învăţământ, un contract educaţional cu părinţii şi obligaţii pentru profesori şi elevi. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar este o premieră a ultimilor zece ani pentru şcolile din România.

Proiectul acestui regulament, făcut public de Ministerul Educaţiei, include atât prevederi privind conduita cadrelor didactice şi a elevilor, cât şi obligaţii ale părinţilor, una dintre acestea fiind aceea de de a asigura, conform prevederilor legale, frecvenţa şcolară a copilului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea acestuia, până la finalizarea studiilor.

În privinţa profesorilor, aceştia trebuie să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile pe care trebuie să le transmită elevilor, o vestimentaţie decentă şi un comportament responsabil, fiindu-le interzis să desfăşoare acţiuni care pot afecta viaţa intimă, privată şi familială a elevilor.

Conform aceluiaşi regulament, elevii nu vor mai putea folosi telefonul mobil în timpul orelor şi, totodată, le va fi interzis să deţină, să consume sau să comercializeze, în şcoli şi în afara acestora, droguri, substanţe etnobotanice, băuturi alcoolice, ţigări şi să participe la jocuri de noroc.

Regulamentul prevede şi că unităţile de învăţământ preuniversitar vor încheia un contract educaţional cu părinţii sau tutorii copiilor, în care vor fi stabilite drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate de şcoală va constitui abatere disciplinară.

Manuale noi la clasele I şi a II-a, în aşteptare

Tot din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar urma să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală.

Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.

O zi mai târziu, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a susţinut că întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina „celor care au blocat procedura” şi a asigurat elevii, cadrele didactice şi părinţii că acestea acestea vor ajunge în şcoli imediat ce licitaţia se va finaliza.

„Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că procedurile de licitaţie pentru achiziţionarea de manuale noi – pe hârtie şi digitale -, destinate claselor I şi a II-a, continuă. MEN a luat act de Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi va face ajustările necesare, acolo unde acest lucru s-a dispus. MEN asigură elevii, părinţii şi dascălii că manualele vor ajunge în şcoli imediat ce procedura de licitaţie se va finaliza şi că instituţia face toate demersurile pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, respectând, însă, termenele legale”, s-a arătat într-un comunicat remis de MEN.

În aceste condiţii, prima zi de şcoală va fi fără manuale noi. Inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că lipsa noilor manuale pentru clasele I şi a II-a nu este o situaţie plăcută, iar elevii nu pot învăţa după manuale vechi, dar programa nouă va fi respectată şi în primele zile se va face recapitulare.

177 de zile de cursuri şi 34 de vacanţă

Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educaţiei care a fost publicat în Monitorul Oficial.

Calendarul anului şcolar următor este alcătuit similar celui din 2013-2014.

Conform calendarului, anul şcolar 2014-2015 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. De asemenea, cursurile claselor terminale se încheie în 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie la 12 iunie 2015.

„Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare. Pentru clasele din învăţământul profesional, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare. Pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile. Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor. Pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare”, mai prevede ordinul, ca excepţii de la durata de 36 de săptămâni.

Anul şcolar 2014-2015 este structurat, ca şi cel anterior, pe două semestre.

Sursa: mediafax

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.