Antidot la baroni. Ponta susține introducerea, în Codul Electoral, a unei limite de două mandate consecutive

0

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Parlament, după ședința coaliției de guvernare, că va susține în discuțiile privind Codul Electoral, introducerea unei limite de două mandate consecutive, la nivel local și parlamentar, pe modelul președintelui României.

Întrebat care va fi formula legislativă aleasă pentru limitarea mandatelor parlamentarilor şi aleşilor locali la două, premierul a răspuns: „Doar prin modificarea Constituţiei”. ”Vom susține în aceste discuții o limită de mandate pentru toți cei care ocupă funcții publice, la nivel central și local. Așa cum președintele României poate ocupa doar de două ori funcția de președinte, putem să gândim în viitor ca și la nivel local și parlamentar, această limită de două mandate consecutive să fie regula”, a afirmat Victor Ponta, potrivit B1 Tv.

Ponta a mai spus că va susține proiectul depus inițial de USL, pe marginea Codului Electoral, care doar din motive procedurale a fost respins de Curtea Constituțională și care se referă la alegerea Camerei Deputaților, cu cel mult 300 de parlamentari și a Senatului, cu un număr egal de aleși, pentru fiecare județ. Președintele PSD a vorbit și despre ”un sistem de vot mixt, mai bine cunoscut ca sistemul de vot german, în care jumătate din parlamentari să fie aleși în colegii și jumătate pe lista națională.

”Ne dorim ca în cursul anului 2015 să finalizăm sistemul de vot pentru românii din afara țării, fie că e vorba de votul electronic sau vot prin corespondență, o nouă lege de finanțare a partidelor politice, și un nou sistem de alegeri pentru alegerile locale. În aceste discuții va fi nevoie de găsirea unui dialog și a unei soluții consensuale cu reprezentanții opoziției, în așa fel încât aceste reforme să fie stabile și predictibile pe termen lung”, a spus Ponta.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.