Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) impune operatorilor economici să afișeze atât prețul maxim, cât și prețul minim al unui produs cu aceleași caractere de font, culoare și mărime, în cazul ofertelor. Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că perioada în care prețul mare era afișat în mod diminuat, iar cel mic era scris cu majuscule a luat sfârșit.
“Fac public un ordin semnat de mine ca preşedinte, la iniţiativa Directorului General Paul Anghel, legat de preţuri şi afişarea acestora! Perioada în care preţul mare era scris mic şi cel mic era scris mare, pentru a vă atrage şi a vă crea situaţii nedorite şi neaşteptate, s-a încheiat! Mai ales persoanele în vârstă, în unele farmacii, de exemplu, luau de pe raft un produs uitându-se la preţul mic, scris cât raftul de mare, urmând să afle la casa de marcat că pe eticheta era scris mic, mic de tot şi preţul mare, dar real, fără a avea eventual cardul fermecat! De astăzi în 30 de zile, nu va mai exista preţul pentru care trebuia folosită lupa!”, a declarat, marţi seară, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Astfel, ordinul stabileşte condiţiile de informare corectă şi neechivocă cu privire la afişarea preţurilor produselor comercializate, atât prin vânzare directă, cât şi la distanţă, prin utilizarea/intermediul cardurilor de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de către operatorii economici, pentru a facilita compararea preţurilor.
“În cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligaţi să informeze consumatorii, prin aplicarea pe produs sau în imediat vecinătate unde este expus produsul, cel puţin a preţului cel mai mare al produsului respectiv chiar dacă este afişat şi preţul redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de operatorul economic, utilizând pentru toate preţurile aceleaşi caractere de font, culoare, mărime şi alte caracteristici”, precizează ordinul ANPC.