ANPC a amendat 8 bănci pentru că nu calculau corect ratele la creditele pentru persoanele fizice

0

Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a anunțat ieri, că 8 bănci au fost amendate pentru practici comerciale înșelătoare, legate de modul în care acestea calculau ratele la credite pentru persoanele fizice.

Inspectorii spun că au găsit nereguli în legate de creditele în lei sau valută cu termen de rambursare de peste 10 ani. Concret, pe graficul de rambursare rata era compusă în primii ani în felul următor: 25% din soldul principal de rambursat şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă, spune ANPC.

Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă amenzi, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au propus emiterea unor noi grafice de rambursare atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare. Între unităţile bancare sancţionate se află şi cele ale statului Eximbank şi CEC Bank. Cele opt bănci care au fost amendate cu 400.000 lei se adaugă altor 11 care au primit amenzi pentru acelaşi motiv. În plus, ANPC a sesizat şi Consiliul Concurenţei cu privire la ceea ce a numit ‘atitudinea cartelară’ a unor bănci.

Horia Constantinescu, preşedintele ANPC a declarat pentru RRA că: ”Ne dăm seama că toată această situaţie, uşor de prevăzut la momentul acordării creditului de către instituţiile financiar-bancare, ar fi putut proteja consumatori cărora aparent li s-a făcut un bine oferindu-i-se o variantă de acordare a împrumutului, nişte condiţii pe care am convingerea că aceştia nu le-au înţeles”.

Asociaţia Română a Băncilor a contrazis ANPC şi a menţionat că acest mod de calcul este prevăzut în legislaţia din România de la începuturile reglementării activităţii de creditare. Asociaţia a mai precizat că ar putea contesta în instanţă sancţiunile.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.