ANALIZĂ. Ziua stabilirii PREJUDICIULUI: Municipiul Bacău a pierdut fonduri europene de peste 10 milioane euro. Insula de Agrement, modernizată pe banii băcăuanilor

2

22 decembrie 2015 va rămâne, cel mai probabil, ziua cea mai neagră din istoria orașului Bacău. Consiliul Local (CL), mai exact aleșii locali ai PNL, au promovat un proiect de hotărâre având ca obiect trecerea pe finanțare din bugetul local a mai multor proiecte pentru care Primăria Bacău obținuse fonduri europene. Nefinalizarea proiectelor în timp util, având drept consecință nefolosirea fondurilor europene câștigate de municipalitate, a făcut ca lucrări în cuantum de peste 10 milioane euro, derulate prin intermediul Programului Operațional Regional (POR), să treacă pe finanțare locală. Banii europeni au fost pierduți, iar modernizarea Insulei de Agrement – unul dintre cele mai importante proiecte finanțate prin POR – va fi terminată cu banii băcăuanilor, în condițiile în care municipalitatea nu a fost capabilă să se folosească de fondurile europene afectate proiectului. Lucrări în valoare de peste 40 de milioane lei au trecut pe finanțare locală. Mai bine de jumătate din sumă reprezintă costul preluării în bugetul local al lucrărilor de la Insula de Agement. Alte proiecte pentru care Primria a pierdut fondurilor europene sunt: reabilitare arteră IL Caragiale – Milcov (11 milioane lei), modernizare strada Ștefan cel Mare (3,27 milioane lei), modernizare spații verzi (3,45 milioane lei). 

proiecte europene finantare localaConsiliul Local (CL) Bacău a luat act marți, 22 decembrie, de ceea ce am putea denumi „prejudiciul” gestionării defectuoase a proiectelor finanțate din fonduri europene. Nota de plată a delăsării administrative în care se zbate Bacăul este, însă, una piperată și compromite inclusiv bugetul local de anul viitor. Primăria se vede obligată să acopere o sumă importantă de bani, cifrată la 10 milioane de euro, odată cu pierderea fondurilor europene atrase prin intermediul POR, în contextul în care mai multe proiecte de infrastructură locală nu au fost finalizate în timp util. Proiecte precum reabilitarea Insulei de Agrement, a străzii Ștefan cel Mare sau a arterei IL Caragiale – Milcov vor cântări greu în bugetul pe 2016, care pornește la drum cu un handicap important, deși încă nu a fost bătut în cuie.

P_20151222_090729[1]Trecerea pe finanțare locală a proiectelor amintite a fost prefațată de un gest politic al consilierilor locali UNPR, care au părăsit plenul CL motivând că falimentul administrației locale trebuie asumat, în totalitate, de către PNL, partid ce deține – de altfel – majoritatea în forul deliberativ local (12 consilieri din 21 de aleși în funcție, la care se adaugă alți 3 consilieri locali proveniți din defunctul PDL, urmare a fuziunii dintre cele două partide). Ulterior, cei 12 consilieri locali PNL prezenți în ședința CL de marți dimineață au aprobat preluarea în bugetul local a sumelor necesare finalizării proiectelor pentru care Primăria Bacău a pierdut fondurile europene.

Fondurile europene atrase de Primăria Bacău, pe masa DNA

milcov bacau desteptareaDeși s-a implicat în atragerea de fonduri europene, îndeosebi în proiecte de infrastructură urbană, prin intermediul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), Primăria Bacău a ratat șansa de a deveni un exemplu de bune practici în materie de gestionare a fondurilor europene. Mărturie în acest sens stau mai multe proiecte care s-au transformat, înainte de a fi redate circulației rutiere, în dosare penale aflate pe masa procurorilor DNA: mai întâi modernizarea străzii Miorița, apoi reabilitarea pasajului Letea (pod Narcisa).

Din lista aprobată marți de CL atrage atenția, în principal, modernizarea arterei IL Caragiale – Milcov (foto), soldată deja cu un dosar penal în care procurorii DNA investighează mai multe ilegalități în relație cu constituirea garanției de bună execuție a lucrării (citește AICI), dar și proiectul de modernizare a străzii Ștefan cel Mare, în cadrul căruia Primăria Bacău a operat o schimbare de soluție tehnică (citește AICI), fapt nepermis în proiectele finanțate cu fonduri UE. Mari semne de întrebare ridică, de pe acum, și reabilitarea Insulei de Agrement, proiect despre care în mediul administrativ băcăuan se afirmă că e pe punctul de a ajunge, la rându-i, pe masa DNA.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 COMENTARII

  1. ?i ca de obicei nimeni nu este tras la r?spundere. ?i c?nd zic r?spundere nu m? refer doar la cea penala ci ?i financiara pt ca acolo ?i doare cu adev?rat pe ace?ti „penali” ce ne conduc!

  2. DOMNILOR !!! ACESTA E UN STRIGAT DE DISPERARE !!! CAT O SA MAI SUPORTAM MOJICIILE UNUI PRIMAR PROST PREGATIT SI CARE SE GANDESTE DOAR LA BUZUNARUL SAU ??? CAT O SA MAI SUFERIM NOI CEI 200 000 SAU CATI DRACU OM MAI FI RAMAS IN BACAUL ASTA ?

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.