Ambasadorul Israelului în România, vizită specială în Bacău. Părinții sunt născuți în Bacău, mama în Buhuși și tatăl în Municipiul Bacău

0

Ambasadorul Statului Israel în România, Excelența Sa Lior Ben Dor, a efectuat joi, 21 noiembrie 2024, o vizită în județul Bacău, unde s-a întâlnit cu Cristina Breahnă-Pravăț, președinta Consiliului Județean.

Evenimentul a avut o însemnătate aparte, dat fiind că părinții diplomatului au origini băcăuane, mama fiind din Buhuși, iar tatăl din municipiul Bacău:

Astăzi, 21 noiembrie 2024, am avut onoarea și bucuria de a primi vizita Ambasadorului Statului Israel în România, Excelența Sa, domnul Lior Ben Dor. Vizita Excelenței Sale are, printre altele, profunde semnificații de natură personală, în condițiile în care părinții diplomatului sunt născuți în județul Bacău, mama, în Orașul Buhuși, și tatăl, în Municipiul Bacău.

În calitate de Președinte al Consiliului Județean Bacău, mi-am exprimat aprecierea și recunoștința față de implicarea comunității evreiești în evoluția demografică și economică a Județului Bacău, evidențiind contribuția științifică și social-culturală a unor mari personalități de origine evreiască care s-au născut în județul nostru – academicianul Solomon Marcus, rabinul acad. Alexandru Șafran, poetul Tristan Tzara, Feiviș Klein (cel mai mare negustor de cereale din Moldova, care a donat o parte din avere pentru a se clădi o latură a actualului spital județean) etc.

Excelența sa și-a exprimat mulțumirile pentru modul în care România a fost întotdeauna alături de Statul Israel, precum și dorința și angajamentul de a consolida și dezvolta relațiile bilaterale excelente, fundamentate pe o istorie comună și pe legături personale puternice cu Județul Bacău.” a declarat Cristina Breahna-Pravat – presedinta CJ Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.