Alunecari de teren in Comanesti: 12 gospodarii au fost evacuate

0

În urma precipitațiilor abundente căzute în ultima perioadă în zona orașului Comănești, pe versantul stâng al torentului Tănase, ce se varsă în torentul Lăloaia, s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de circa 2,5 km şi o lăţime ce variază de la 10 la 40 de metri.

Din momentul constatării producerii alunecării de teren, în data de 11 iunie a.c. și până în prezent s-a evidențiat o        evoluție activă a fenomenului. Astfel, de la locul unde a ajuns alunecarea de teren, un drum de acces unde s-a creat un baraj din aluviuni și până la prima gospodărie este o distanță de aproximativ 350 de metri. Continuarea alunecării de teren pe aceeași traiectorie și cu aceeași viteză pune în pericol 12 gospodării, situate pe strada Sublăloaia, în care locuiesc 36 de persoane (30 de adulți și 6 minori).

alunecari_teren (1)Pentru evaluarea fenomenului, în această dimineață la fața locului s-a deplasat Prefectul Județului Bacău – domnul Ioan Ghica, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău – domnul colonel Ioan Mihalache și o comisie mixtă cu reprezentanți din cadrul Grupului de Suport Tehnic pentru Prevenirea şi Apărarea Împotriva Efectelor Seismice şi Alunecărilor de Teren a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Din comisie fac parte reprezentanți ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bacău, I.S.U.J. Bacău, S.G.A. Bacău, Direcţia Agricolă Bacău, Consiliul Judeţean Bacău, Direcţia Silvică Bacău, S.C. E-ON Moldova Distribuţie S.A., şi I.J.J. Bacău.

În urma analizării situaţiei, la ora 12:00, în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al orașului Comăneşti s-a luat decizia evacuării populaţiei din cele 12 gospodării supuse riscului alunecării de teren. De asemenea, s-a hotărât continuarea monitorizării fenomenului, precum și expertizarea cauzei efectului de alunecare de teren din zonă de către un specialist autorizat, pentru dispunerea de măsuri în atenuarea efectelor de alunecare și punerea în siguranță a versantului.

alunecari_teren (2)De menționat este faptul că pentru monitorizarea situaţiei din teren, precum şi pentru evacuarea preventivă a populaţiei, la faţa locului s-au deplasat 15 pompieri salvatori cu cinci mijloace sub coordonarea inspectorului şef, precum și 14 jandarmi cu cinci mijloace.

Pentru cazarea persoanelor evacuate, Primăria orașului Comănești a pus la dispoziție Adăpostul Social – Casa Mazdrac, din orașul Comănești, strada Șupanului. Din cele 36 de persoane evacuate preventiv, 28 s-au cazat la rude, iar opt la adăpostul pus la dispoziție de Primăria Comănești.

Comunicat ISU Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.