Sâmbătă, 28 septembrie, în jurul orelor 14.05, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei s-au sesizat cu privire la faptul că în Piața Centrală, în zona sectorului pepeni, o persoană tulbură ordinea și liniștea publică prin proferare de expresii jignitoare și injurii la adresa unui lucrător comercial al pieței.
A fost identificată persoana recalcitrantă ca fiind M.M. în vârstă de 37 ani din județul Galați, comerciant în locația mai sus menționată, față de acesta fiind luată măsura sancționării conform Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 500 lei.
De asemenea, cu prilejul activităților de patrulare în zona Pieței Centrale, polițiștii locali au mai intervenit duminică, 29.09.2019, în jurul orelor 16.00, pentru aplanarea unei stări conflictuale ce se desfășura între numitul R.I, în vârstă de 53 ani, comerciant al pieței și numitul G.A.M, în vârstă de 38 ani, persoană fără adăpost care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Dat fiind faptul că persoanele implicate în incident nu erau la prima abatere, acestea au fost sancționate contravențional conform Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 200 lei fiecare, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială .
Totodată, Poliția Locală a Municipiului Bacău a notificat conducerea Direcției Piețelor despre evenimentele produse în weekend în vederea analizării și dispunerii de măsuri administrative în conformitate cu reglementările legale.
Comunicat de presa Politia Locala Bacau