Alertă alimentară! Mega Image retrage un sos de la raft. Clienții sunt sfătuiți să nu-l consume

0

Lanțul de supermarketuri Mega Image a luat decizia de a retrage produsul OLYMPIA SOS TERIYAKI de pe rafturi, motivând prezența unui alergen în ingrediente care nu este menționat pe etichetă. Clienții care au achiziționat acest produs sunt sfătuiți să nu-l consume și să-l returneze în magazin.

„Dorim să vă aducem la cunoștință că Mega Image a retras de la vânzare produsele: 36428 OLYMPIA SOS TERIYAKI 320G; 44247 OLYMPIA SOS TERYAKI 58G. Retragerea produselor de pe piață și rechemarea acestora de la consumatori au fost declanșate la solicitarea furnizorului, constatându-se prezența unui alergen în ingrediente (glutenul din sosul de soia), care nu este menționat pe etichetă. Toate produsele retrase urmează a fi distruse”, a precizat Mega Image.

Returnarea produsului se poate face însă doar în baza bonului, după cum au anunțat reprezentanții supermarketului.

„Considerând că sănătatea consumatorilor este cea mai importantă, Mega Image solicită clienților să NU consume produsele cu loturile sus menționate și roagă cu amabilitate să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare din care s-a achiziționat produsul. Este necesară prezentarea bonului fiscal. Consumatorii sunt rugați să returneze produsul cu datele menționate mai sus până la data de 29.04.2024. Acordăm scuze clienților noștri pentru neplăcerea creată și îi asigurăm că monitorizăm permanent calitatea și siguranța produselor noastre”, a transmis Mega Image.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.