Compania Aerostar a semnat marti un contract de parteneriat cu compania U-TacS, al cărui obiectiv ambițios vizează realizarea, în România, a programului de drone tactice Watchkeeper X. Prestigioasa companie băcăuană Aerostar – recunoscută în țară şi peste hotare – pune județul Bacău pe harta locurilor unde se realizează proiecte de înaltă tehnologie, ce pot fi utilizate atât în domeniul securității naționale, inclusiv supravegherea frontierelor, cât și pentru monitorizarea infrastructurii critice.
„Prin intermediul acestui parteneriat, Aerostar – unul dintre cei mai importanți angajatori băcăuani – îşi reconfirmă statutul de companie robustă şi rezilientă, capabilă să facă față cu succes provocărilor, tot mai complexe, din lumea de azi. Subliniez că, în considerarea dezvoltării zonei adiacente Aeroportului Internațional „George Enescu” – care include facilitățile companiei Aerostar, precum şi Baza 95 Aeriană – am promovat în Consiliul Județean un Plan Urbanistic Zonal, aprobat în şedința din 27 mai. Prin documentul urbanistic menționat deschidem perspectiva unei dezvoltări accelerate a aeroportului unde, în ultimii ani, s-au investit 55 mil. euro fonduri europene (terminal pasageri + pistă nouă).” a spus presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, prezent si el la eveniment