Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahna Pravat, a anunțat rezultatele foarte bune din 2024 și perspectivele de dezvoltare ale Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău, în cadrul unei întâlniri de lucru organizate la începutul săptămânii. Aaeroportul Bacau a devenit lider național în creșterea numărului de pasageri și al doilea cel mai performant aeroport din Europa în restabilirea conectivității aeriene. (categoria aeroporturilor cu un trafic de până la 1 milion de pasageri)
„Am desfășurat, la începutul acestei săptămâni, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional „George Enescu” Bacău. Discuțiile au vizat atât elemente de #bilanț, cât și aspecte de #perspectivă pentru anul abia început.
O privire retrospectivă a poziționat anul #2024 drept unul de referință, principala performanță fiind plasarea instituției pe primul loc în România, în ceea ce privește #dinamica de creștere a numărului de #pasageri.
Tot în 2024, #AIGE Bacău a fost desemnat drept al doilea cel mai performant #aeroport din #Europa în restabilirea conectivității aeriene (categoria aeroporturilor cu un trafic de până la 1 milion de pasageri). Conform Raportului de Conectivitate al ACI, aeroportul a înregistrat o creștere de 467% față de 2023, extinzând rețeaua de zboruri directe de la 14 la 17 destinații până la finalul anului.
Extinderea rețelei de #rute, atragerea a doi noi #operatori, depășirea pragului istoric de 559.000 de pasageri sunt câțiva dintre indicatorii de #performanță atinși în decursul anului trecut.
Investițiile în #infrastructură au continuat, fiind realizate în strânsă corelație cu normele Programului de #EficiențăEnergetică. Astfel, a fost implementat sistemul #ILS (Sistem de Aterizare Instrumentală), o tehnologie avansată care facilitează aterizările în condiții meteorologice dificile iar parcarea și spațiul administrativ au fost dotate cu tehnologie #LED. Proiectele au contribuit, pe de o parte, la reducerea consumului de #energie electrică cu aproximativ 70%, pe de altă parte au sporit considerabil #siguranța și eficiența operațiunilor aeroportuare.
Unul dintre momentele de referință a fost gestionarea cu succes a #pelerinajului evreilor hasidici. Aeroportul Bacău a procesat 115 #curse dedicate acestui eveniment, facilitând călătoria a peste 22.000 de #pelerini. Pentru anul 2025, viziunea managementului AIGE vizează păstrarea standardelor ridicate de #calitate, a căror recunoaștere a adus aeroportului băcăuan statutul de membru activ în cele mai prestigioase trei asociații din #aviația civilă internațională și europeană: ACI, IATA și ERA.
Datorită provocărilor impuse de climatul general #socio-economic și de restricții bugetare impuse, misiunea managementului nu este una tocmai ușoară. Direcțiile propuse pentru #dezvoltarea activității includ introducerea de noi #destinații, atragerea de noi #operatori, identificarea de instrumente care să asigure sustenabilitatea activității aeroportuare și a diversificării serviciilor de transport aerian, continuarea #digitalizării proceselor în terminalul BCM precum și modernizarea facilităților de asistență pentru persoanele cu #mobilitate redusă.” a transmis Cristina Pravat – presedinte CJ Bacau