Aeroportul Bacău a pierdut, în 2013, o treime din pasageri. Noua pistă de la Iași, dată în funcțiune în toamnă

2

Conform statisticilor de specialitate, cifrele de trafic pasageri de pe aeroportul Bacău sunt în cădere liberă. Anul trecut, aeroportul a pierdut aproape o treime din pasageri, raportat la anul de referință 2012, când pe porțile aeroportului au trecut 394.000 de pasageri, număr record. În 2013, numărul acestora s-a diminuat sensibil, la doar 300.000, în scădere cu 28 la sută față de 2012. Dependența de cursele Blue Air, companie low-cost aflată în majore dificultăți financiare, eșecul concesionării aeroportului către firma controversatului Nelu Iordache, precum și lipsa altor operatori care să includă Bacăul pe lista plecărilor-destinațiilor anunță vremuri tot mai dificile pentru greu-încercatul aeroport internațional. În tot acest timp, concurența de la Iași crește văzând cu ochii. Un top european dat recent publicității arată că traficul de pasageri pe aeroportul din Iași a crescut în 2013 cu aproape 34 la sută, ajungând la peste 230.000. Potrivit portalului de știri Economica.net, creșterea „se datorează extinderii cu noi destinaţii a companiei naţionale Tarom, care anul trecut în aprilie a anunţat trei curse noi, spre Londra, Torino şi Bologna”

În timp ce autoritățile băcăuane imaginează, în ceasul al 12-lea, planuri de salvare a aeroportului din Bacău, la Iași noua pistă a  va aeroport bc trafic 2013fi dată în funcțiune în toamna acestui an. Bacăul nu a pierdut doar timp: pierde și pasageri. În 2013, numărul pasagerilor trecuți prin porțile aeroportului Bacău a scăzut cu aproape o treime, după ce în 2012 atinsese cifra record de 394.000. Masiva scădere a traficului are mai multe cauze. Caracterul exclusiv al operării aeroportului Bacău de către Blue Air, care a transformat obiectivul aeroportuar în propriul „hub aerian” (centru operațional), a condus la îndepărtarea, treptată, a celorlalte companii aeriene (Tarom, de exemplu).

Inevitabil, acestea s-au mutat pe aeroportul din Iași, care a devenit principalul aeroport din Moldova pentru curse regulate de linie. Rebranduirea aeroportului Bacău în aeroport low-cost, cu miză pe fluxul de pasageri „stranieri” plecați la muncă în Spania și Italia, pare să nu fie o rețetă de succes, mai ales în condițiile problemelor financiare ale Blue Air, precum și a eșecului concesionării aeroportului către compania controversatului Nelu Iordache, aflat de mai mult timp în arest.

Cifra de trafic pasageri din 2013 este mult sub nivelul lui 2011, când prin porțile aeroportului Bacău au trecut, conform datelor oficiale, peste 336.000 pasageri. Problemele Blue Air, dar și marketingul agresiv al aeroportului Iași, care a început să-și facă reclamă outdoor în Bacău, au condus – cel mai probabil – la reorientarea pasagerilor (vezi AICI). Extinderea zborurilor Tarom, de la Iași, spre destinații preferate de „stranieri” precum Torino, Bologna sau Londra explică, în bună măsură picajul traficului de pasageri de pe aeroportul Bacău.

Aeroportul Iași, singurul din țară pe plus

Pasageri, trafic Iasi top UEReculul de trafic de aproape 30 la sută față de 2012 nu este doar evident, ci și îngrijorător, în contextul în care – de exemplu – aeroportul din Iași va da în funcțiune, în noiembrie, noua pistă în lungime de 2,4 kilometri. Pista, spun autoritățile ieșene, va fi finalizată cu 7 luni mai devreme decât fusese stabilit. „Lucrările la pistă au reînceput săptămâna asta. Au fost aduse şi echipamente pentru lucrul pe timp de noapte. Se va lucra în trei schimburi. Decizia nu poate decât să ne bucure, pentru că vrem să terminăm noua pistă cât mai repede. Contractul iniţial prevedea că pista va fi gata în iulie 2015”, declara, la mijlocul lui februarie, directorul aeroportului din Iaşi, Marius Bodea (citește AICI).

Revirimentul aeroportului din Iași se vede și în topurile europene de profil. Într-o analiză recent publicată de portalul de știri economice Economica.net, aeroportul ieșean apare în top 10 din punctul de vedere al creșterii numărului de pasageri în 2013, cu o creștere de aproximativ 34 la sută (până la 231.000 pasageri). Aeroportul din Iași, consemnează jurnaliștii, este singurul din România prezent în topurile europene. „Şi anul 2014 se anunţă unul bun pentru aeroport, după lansarea cursei Tarom Iaşi-Tel Aviv, compania are în plan introducerea unei curse spre Bologna. În plus, aeroportul se află în discuţii şi pentru o cursă directă Turkish Airline spre Istanbul”, scrie Economica.net (detalii AICI).

Investiții pe ultima sută de metri

aerop BcLa sfârșitul lui 2013, conducerea Consiliului Județean și a municipalității Bacău au bătut palma pe un proiect de asociere având mai multe obiective administrative, între acestea numărându-se și dezvoltarea aeroportului Bacău, pe cale să revină la Consiliul Județean (CJ) după eșecul concesionării către Blue Air. Proiectul de asociere a fost trecut atât prin CJ, cât și prin Consiliul Local (detalii AICI). Conform proiectului de asociere, autoritățile urmăreau un scenariu investitional de aproximativ 13,5 milioane euro, bani care urmau a fi suportati de CJ si CL in cote egale, 50/50. Scenariul initial viza mai multe obiective: construirea unui nou terminal de pasageri, turn control, parcare, uzina electrica, rezervor de apa si statie de pompare. Acelasi scenariu initial presupunea realizarea unor substantiale lucrari de infrastructura, in vederea conectarii noilor facilitati aeroportuare la sistemul rutier din Bacau.

La ultima ședință a CJ Bacău (24 februarie), consilierii au aprobat studiul de fezabilitate (SF – vezi foto) necesar implementării proiectului. Documentul, elaborat de societatea Geo Arc SRL (Ilfov), prevede realizarea unor investiții totale de peste 20 milioane euro (inclusiv  TVA), cu 7 milioane euro mai mult decât fusese prevăzut în scenariul investițional inițial, realizat de aceeași firmă ilfoveană. Conform SF-ului, valoarea lucrărilor propriu-zise (construcții plus montaj) se ridică la doar 12 milioane euro. Lucrările au termen de realizare 24 de luni (2 ani), SF-ul urmând a fi aprobat și de Consiliul Local. În aceeași ședință din 24 februarie, CJ a aprobat contractarea unui credit bancar în vederea finanțării lucrărilor de la aeroport.

Benea vorbește de „promisiuni de încredere, nu ferme”

Într-o declarație dată postului băcăuan 1 TV, șeful județului, Dragoș Benea (PSD), a susținut că în asocierea CJ – CL ar putea Benea foto 1interveni inclusiv guvernul, în acest sens existând „promisiuni de încredere” din partea premierului cu privire la sprijinirea dezvoltării aeroportului Bacău. „Există promisiuni, cum să spun, de încredere nu ferme, de încredere, că vor fi sume alocate și de la Guvernul României pentru acest obiectiv. Nu pot lansa o sumă, pot să vă spun ce a promis primul-ministru. Va fi aceeași sumă care va fi alocată și aeroportului Iași”, a declarat Benea (vezi AICI).

Paradoxal, cât timp a funcționat USL – alianță politică de 70 la sută – Guvernul a fost extrem de atent la proiectul dezvoltat la Iași, susținând cu sume importante aeroportul ieșean. Mulțumită influenței exercitate de ieșeanul Relu Fenechiu, fost ministru liberal al Transporturilor, aeroportul din Iași a avut întâietate în planurile guvernanților (citește AICI).

Întâietate avea și în programul de guvernare al defunctei USL. Conform acestuia, in regiunea Nord-Est (Moldova) urmau să fie sustinute proiectele de dezvoltare a aeroportului Suceava si Iasi, orase vazute de USL drept “pivoti” ai regiunii: Suceava – la granita, Iasi – capitala regiunii. Ce se va alege din „promisiunile de încredere” aruncate în spațiul public de Benea, doar timpul va demonstra. Realitatea prezentului atestă că liberalii ieșeni au reușit să pună în mișcare căruța aeroportului din Iași, după ce în urmă cu ani de zile acesta făcea figurație de Cenușăreasă a aeroporturilor în regiunea Moldovei.

 

 

 

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 COMENTARII

  1. Asta se ma datoreaza si carnatului pe care il avem pe post de primar care in loc sa atraga ceva investitii sau sa sprijine putinii producatori locali isi vede doar de afacerile primariei care ii aduc spagi in buzunarul propriu. Bacaul a ajuns penultimul in Moldova de cat suntem in „domnia” lui Stavarache

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.