Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a stabilit o nouă conducere pentru Agenția de Dezvoltare Regională, după condamnarea penală a fostului director, Constantin Apostol, în dosarul „Inter Print”. ADR Nord – Est, precizează site-ul instituției, va fi condusă de interimarul Vasile Asandei. Acesta a fost instalat în funcție începând cu luni, 16 februarie.
Constantin Apostol (încercuit cu roșu) a fost condamnat penal la 2 ani și 6 luni de închisoare, instanța dispunând suspendarea executării pedepsei și un termen de încercare de 3 ani. Curtea de Apel Bacău a decis, de asemenea, că fostul director al ADR Nord-Est nu mai poate îndeplini funcția de care s-a folosit în comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea ori prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, fapte ce ar fi avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Astfel, la șefia ADR Nord-Est a fost instalat interimarul Vasile Asandei, mandatul acestuia „curgând” de la 16 februarie.
În același dosar penal a fost condamnat și șeful Direcției Generale Organism Intermediar – POR, Gheorghe Harja, mâna dreaptă a lui Constantin Apostol la cârma ADR Nord-Est. Harja și-a pierdut funcția, primind o condamnare cu suspendare din partea Curții de Apel Bacău. Într-un mesaj postat la 13 februarie 2015 pe site-ul instituției, echipa ADR Nord-Est dădea asigurări că „decapitarea” agenției nu va compromite activitatea acesteia. „Ii asiguram pe toti beneficiarii Programului Operational Regional, Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice si pe tot colaboratorii nostri regionali, nationali si internationali, ca activitatea Agentiei nu va fi afectata de aceasta situatie si va continua in parametri normali”, scrie site-ul www.adrnordest.ro.
Apostol conducea ADR Nord-Est încă de la înființarea agenției, în 1998-1999, fiind propulsat în funcție de relațiile avute la vârful PSD, partid în care fostul șef al ADR figura drept membru fondator. A fost subprefect al Bacăului, candidând în 1996 la funcția de primar însă fără succes, fiind înfrât net de independentul Dumitru Sechelariu. Numele lui Constantin Apostol se regăsește într-un alt dosar de calibru lucrat de DNA, în care primarul Bacăului, Romeo Stavarache, este acuzat de comiterea a 5 infracțiuni de luare de mită. Apostol este inculpat, alături de „grei” precum Romeo Stavarache, Liviu Cenușă, Liviu Goian sau Costel Cășuneanu. Din postura de președinte al Asociației Top Sport, Apostol – cumătrul primarului Stavarache (foto) – ar fi pus umărul la disimularea mai multor foloase necuvenite pretinse de primarul Bacăului de la omul de afaceri Viorel Rusu (Conextrust), devenit denunțător în dosar.
Ultima „realizare” notabilă a lui Apostol este preluarea funcției de președinte al Consiliului de Administrație de la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB), funcție în care a fost instalat – spun surse din administrație – chiar cu consimțământul cumătrului Stavarache, aflat la momentul respectiv (ianuarie) în arest la domiciliu. Condamnarea în dosarul „Inter Print” este de natură a compromite și poziția de șef al CA de la CRAB deținută, pe moment, de Constantin Apostol, mai ales că furnizorul de utilități are în derulare un amplu program finanțat cu fonduri europene, prin POS Mediu.