Procurorii DNA îl vizează pe Ionel Olteanu, administratorul firmei – SC Garden Center Grup SRL – care a câștigat licitația pentru refacerea Parcului Cancicov din Bacău
Procurorii DNA îl vizează pe Ionel Olteanu, administratorul firmei care a câștigat licitația pentru refacerea Parcului Cancicov din Bacău, inițial pentru 35 de milioane de lei (~7 milioane de euro). Pe 20 ianuarie 2025, valoarea contractului a fost majorată la 38 de milioane de lei (~8 milioane de euro).
Olteanu, cunoscut drept „regele spațiilor verzi”, este implicat și într-un dosar de fraudă cu un prejudiciu estimat la peste 2,4 milioane de euro. Vineri dimineață, procurorii militari DNA au efectuat percheziții la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, vizându-l pe generalul cu 3 stele Cătălin Ștefăniță Zisu. Acesta ar fi atribuit un contract pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar companiei Garden Center Grup, deținută de Olteanu. Anchetatorii susțin că valoarea lucrărilor a fost umflată prin operațiuni fictive de evacuare a pământului și umplere cu moloz.
SC Garden Center Grup SRL a castigat modernizarea Parcului Cancicov

SC Garden Center Grup SRL a castigat in 2023 modernizarea Parcului Cancicov, cu 35 milioane lei, insa contractul a fost marit in ianuarie 2025 la 38 milioane lei
Potrivit primarului Viziteu, lucrările au atins un stadiu de realizare de aproximativ 25%, implicând decopertarea aleilor din beton și a altor elemente constructive vechi. În prezent, se desfășoară lucrări la infrastructura subterană, incluzând instalarea rețelelor electrice pentru noul sistem de iluminat public, a sistemelor de irigație și forarea puțurilor necesare pentru întreținerea spațiilor verzi. Proiectul prevede, de asemenea, refacerea monumentelor, a fântânilor, a spațiilor de joacă, adăugarea unor zone pentru fitness și plimbare cu animalele de companie, precum și amenajarea unei grădini senzoriale.
Se estimează că lucrările vor fi finalizate la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor, conform declaratiei edilului.

e o firma uriasa,nu are treaba,vor continua lucrarile
in jurul primariei miroase numa a penal si a dosare..de ce?
Lucrarile merge mai departe,e cea mai puternica firma in domeniu