Actualizare! Lista magazinelor unde pot fi folosite cardurile sociale în valoare de 250 lei

4

O dată la două luni, românii cu venituri reduse, primesc prin programul „Sprijin pentru România”, câte 250 de lei pentru alimente şi mese calde.

Cardurile sociale nu pot fi folosite în orice magazin, iar în funcţie de judeţul în care locuiesc, beneficiarii au primit carduri pentru alimente emise de una dintre companiile Edenred, Sodexo sau Up Romania. 

Lista actualizată a magazinelor unde pot fi folosite aceste carduri poate fi consultată aici pentru fiecare tip de card în parte (click pe numele emitentului cardului dumneavoastră):

Rețea magazine afiliate Sodexo

Rețea magazine afiliate Up Romania

Rețea magazine afiliate Edenred

Săptămâna aceasta, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transferat 590.001.500 lei pentru a alimenta 2.360.006 carduri sociale. Aceasta este a șaptea tranșă de ajutor pentru alimente și mese calde oferită persoanelor vulnerabile prin intermediul programului „Sprijin pentru România”.

Conform listelor cu persoanele eligibile transmise de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pentru alți 106.950 noi beneficiari urmează a fi emise carduri ce vor fi alimentate ulterior livrării acestora către destinatarii finali, prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română.

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;

– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

4 COMENTARII

  1. Bună ziua am și eu card de alimente, dar încă nu o fost încărcat nici in ziua de astăzi, ce se întâmplă cu cardul meu.

  2. Va rog frumos daca poate cineva sa ma ajute ,sotul meu a facut dosar pt ajutor social pe familie de 2 persoane(eu si el) si as vrea sa stiu daca primim cumva amandoi card de alimente,sau doar un singur card?va multumesc anticipat pt raspuns.

  3. Sint foarte utile aceste carduri sociale!Și eu și mama mea beneficiem de acest tip de card!
    Mulțumim pentru carduri sociale guvernului României!Ciolacul prim ministru al României din partea PSD ului!2023-2024!

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.