ActiveWatch a lansat raportul de analiză media “Prime-time-ul de seară al democraţiei” a celor mai urmărite cinci posturi de televiziune pe durata celor două campanii electorale. Raportul acoperă intervalul mai – august 2012 care a inclus campaniile pentru alegerile locale şi pentru referendum.
Raportul, prezentat la Centrul Ceh, a fost dezbătut de profesionişti mass media, sociologi, politicieni, magistraţi, activişti din organizaţii neguvernamentale, autohtone şi străine, şi reprezentanţi ai unor ambasade.
Majoritatea participanţilor au apreciat că unele produse editoriale au atins un nivel de degradare fără precedent în presa din ultimii 20 de ani. Polarizarea extremă a scenei politice, cu efect direct asupra atitudinilor şi valorilor la nivelul societăţii şi, respectiv, abandonarea misiunii profesionale în favoarea rolului de agent de propagandă politică de către unii jurnalişti / instituţii media au condus la această degradare, în opinia participanţilor.
Participanţii la dezbatere au propus câteva posibile soluţii pentru depăşirea acestei situaţii alarmante: diversificarea conţinuturilor media, cu accent pe subiecte alternative disputelor politice, reformarea televiziunii publice pentru a o consacra ca reper de calitate al mediului audiovizual, înăsprirea cadrului legislativ etc.
Conform tradiţiei, ActiveWatch va monitoriza şi campania pentru alegeri parlamentare 2012 pentru a menţine în agenda publică preocuparea pentru însănătoşirea spaţiului public de dezbatere.
Dezbaterea a avut loc în cadrul proiectului “FreeEx Audiovisual”, finanţat de Open Society Institute London.