Intr-un interviu publicat in revista Forbes, Claudiu Doros, presedintele EVERGENT Investments, a anuntat ca in septembrie 2021, activele companiei au depasit 500 de milioane de euro :
„În septembrie 2021, am înregistrat un rezultat remarcabil: valoarea activelor noastre a depășit pragul de jumătate de miliard de euro, cel mai mare în istoria companiei. Este un obiectiv atins și depășit, un motiv de satisfacție pentru noi că echipa de profesioniști, rodată în timp, care a reușit să demonstreze investitorilor capabilitatea de a genera repetitiv rezultate deosebite.«Drive for performance » este esența culturii noastre organizaționale, un principiu care ne inspiră și ne rafinează, atât la nivel profesional, cât și personal.
Suntem într-un proces accelerat de creștere a companiei și a valorii pentru acționarii noștri, bazându-ne pe principii solide și strategii pe termen lung care necesită perseverență și răbdare. Avem doi piloni de stabilitate ai portofoliului nostru, financiar-bancar și energie-industrial, care oferă lichiditate activelor EVERGENT Investments și sunt principalele generatoare de venituri și resurse pentru noi investiții. Cele două portofolii asigura un cash-flow robust și dinamic care ne susține atenția spre noi investiții în real-estate, agribusiness și, în perioada care urmează, în companii ce implică tehnologii pentru resurse curate, dar și proiecte cu impact social. Sprijinul financiar al Uniunii Europene către economia “verde” va impacta pozitiv piețele emergente, deci și România. Aplicarea și dezvoltarea principiilor ESG în Grupul EVERGENT implică o integrare treptată, dar hotărâtă, a unor noi metode de analiză, selecție și acțiune în deciziile investiționale.” a precizat Claudiu Doros
Top detineri in activele EVERGENT