Poliţişti au depistat, în cadrul unei razii efectuate în Piaţa Centrală din Bacău, 4 bărbaţi care deţineau în autoturisme ţigarete cu marcaje fiscale de Republica Moldova şi Federatia Rusă.
Poliţişti de investigarea fraudelor, investigaţii criminale, ordine publică, poliţie rutieră şi luptători din cadrul S.I.R. au acţionat la data de 10.08.2012, împreună cu lucrători din cadrul D.J.A.O.V. Bacău, I.S.U.J. Bacău, I.J.J. Bacău şi Poliţia Locală Bacău, în zona Piaţa Centrală din municipiul Bacău pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de natură penală şi contravenţională.
În cadrul acţiunii au fost legitimate 105 persoane, au fost verificate 45 de autovehicule şi au fost conduse la sediul Secţiei 2 Poliţie Bacău 7 persoane. În urma abaterilor constatate au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 83.980 de lei şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 3622 lei.
Exemple:
A fost depistat Luigi S., de 32 de ani, din Bacău care deţinea într-un autoturism 287 pachete de ţigari, provenite din Republica Moldova pentru care nu deţinea documente de provenienţă.
De asemenea Vasile C., de 29 de ani, a fost depistat deţinând în autoturism 75 de pachete de ţigări din Republica Moldova fără documenete de provenienţă.
În aceeaşi situaţie au fost depistaţi Lucian B., de 38 de ani şi Ovidiu P., de 31 de ani, care deţineau în autoturisme 20, respectiv 27 de pachete de ţigări Republica Moldova şi Federatia Rusă pentru care nu deţineau documente legale.
Toate cele 409 pachete de ţigări în valoare totală de 3272 lei au fost ridicate şi predate D.J.A.O.V. Bacău.
Faţă de cei patru bărbaţi s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii 571/2003 cu amenda în valoare de 20 000 lei fiecare.