Corpul de control al Guvernului a dat publicității un raport cu rezultatul verificărilor efectuate asupra programului „Schi în România”, finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în mandatul Elenei Udrea. Raportul numără 16 pagini și identifică mai multe ilegalități comise în derularea proiectului, culminând cu plăți de ordinul a milioane de euro realizate în mod nelegal către mai multe societăți apropiate fostei guvernări.
Între „clienții” politici beneficiari ai programului „Schi în România” se numără și ACOMIN SA Cluj Napoca, societate care are în portofoliu construcția pârtiei de schi „Nemira”, din stațiunea Slănic Moldova (județul Bacău). Lucrătorii Corpului de control au descoperit, de exemplu, că în 2010 societatea a încasat peste 8 milioane lei de la Primăria Municipiului Vulcan, contractul fiind încheiat prin „achiziție directă de lucrări, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie”.
Tot în 2010, ACOMIN a obținut sume importante de bani din partea Primăriei Orașului Azuga, în cadrul unui contract vizând extinderea instalației de produs zăpadă artificială. În valoare de aproximativ 2,5 milioane lei, contractul a beneficiat de lucrări suplimentare în valoare de peste 500.000 lei, atribuite societății ACOMIN fără respectarea dispozițiilor legale ce guvernează domeniul achizițiilor publice.
Vizată de raportul Corpului de control este și Termogaz Company, din Hațeg, societate intrată în insolvență, dar care a beneficiat în timpul Guvernării PDL de numeroase contracte atribuite de Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea. Numele Termogaz Company apare și în controversata Gală Bute, organizată de ministerul condus de Udrea (citește detalii AICI).
Verificările efectuate de oficialii guvernamentali au evidențiat că achiziția mai multor echipamente pentru pârtia de schi de la Vulcan a fost realizată prin intermediul mai multor societății, lanțul de firme având ca scop creșterea în mod artificial a sumelor de bani primite de la Guvern pentru proiect. Între societățile menționate de raportul Corpului de control se regăsesc Quasar SA Deva și Quasar Industries SRL.
Constructorul pârtiei de la Slănic
ACOMIN a câștigat contractul de construire a pârtiei de schi „Nemira” de la Slănic Moldova în schimbul unei oferte de 17,13 milioane lei. Atribuirea contractului s-a realizat în ianuarie 2013, beneficiarul proiectului fiind Consiliul Județean Bacău. Conform portalului de achiziții publice SEAP, în noiembrie 2013, ACOMIN a beneficiat de un nou contract, în sumă de aproape 440.000 lei (100.000 euro). Acesta avea ca obiect realizarea de lucrări de drenuri, terasament și confecții metalice. După modelul Vulcan sau Azuga, contractul a fost atribuit de Consiliul Județean Bacău prin procedura de cumpărare directă, fără organizarea unei licitații.
Pârtia de schi de la Slănic Moldova este construită în baza unui proiect cu finanțare europeană, elaborat de Consiliul Județean Bacău. Pârtia are în jurul a 1,4 kilometri lungime, fiind dotată cu o linie de telescaun, patru tunuri de zăpadă, precum și o instalaţie de iluminat nocturnă. Valoarea totală a proiectului se ridică la 5,7 milioane euro, 2 milioane de euro reprezentând cofinanțarea asigurată prin Programul Operațional Regional.
ACOMIN a pus sechestru pe domeniul schiabil Voineasa
La începutul lui aprilie 2014, ACOMIN – constructorul pârtiei de schi Vidra – Voineasa – a obținut în instanță instituirea sechestrului asupra veniturilor din exploatarea pârtiei. Conform datelor publicate de presa locală, constructorul avea de recuperat acum o lună aproximativ 8 milioane de euro de la stat, în contul lucrării executate dar rămasă neplătită de Executiv.
Valoarea totală a proiectului este de 35 milioane euro, inclusiv TVA, iar lucrările pentru construcţia pârtiei au demarat în perioada când Ministerul Dezvoltării a fost condus de Elena Udrea. Imediat după schimbarea ministrului, pentru pârtie nu s-a mai alocat niciun un leu deşi lucrările au fost executate în proporţie de 92 % (citește AICI).