La data de 19.04.2012, in jurul orei 21:00, R. Bogdan, de 29 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strdada Aprodu Purice l-a surprins și accidentat pe Titi B., de 57 ani, din Bacău, care s-a angajat in traversarea străzii în fugă, prin loc nepermis și fără să se asigure.
După producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul evenimentului fără incuviințarea polițiștilor, fiind identificat ulterior.
B. Titi a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea. Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru conducătoru auto și 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru victimă.
În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.