La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii din Moineşti au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment cu victime pe strada Emil Rebreanu din localitatea Palanca.
Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un atelaj hipo tractat de o cabalină, în care se aflau două persoane, respectiv un bărbat de 68 ani şi o femeie de 64 ani, a staţionat în faţa unui local public, iar la plecarea de pe loc, cabalina s-a speriat şi a scăpat de sub control. Ulterior, femeia din atelaj a fost proiectată pe carosabil, bărbatul de 68 ani a fost târât pe o distanţă de aproximativ 300 metri, iar la scurt timp acesta a decedat. Femeia de 64 ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.