La data de 23.06 2014, în jurul orei 14.00, în municipiul Bacău, la intersecția străzilor Narciselor cu Bucegi, polițiștii rutieri au cercetat un accident de circulație produs pe fondul neacordării priorității de trecere.
La fața locului polițiștii au stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism, nu a respectat semnificația indicatorului “Cedează trecerea” și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de o persoană de sex feminin, de 33 de ani, din localitate, care din impact a fost proiectat într-un autovehicul parcat pe partea dreaptă a părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui minor de patru ani, pasager în autoturismul condus de femeia de 33 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe Bacău pentru îngrijiri medicale.
Rezultatele testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest au fost negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.