La data de 09.06.2014, în jurul orei 02.30, pe strada General Ștefan Gușe din municipiul Bacău s-a produs un accident rutier cu victimă.
Polițiștii au stabilit în urma primelor cercetări că un tânăr de de 25 de ani, din Bacău, care conducea o motocicletă pe segmentul de drum, la ieșirea din pasajul subteran, nu a redus viteza la efectuarea manevrei de întoarcere în sensul giratoriu, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că tânărul în cauză avea o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.