La data de 04.05.2012, în jurul orei 19.45, în timp ce Carmen R., de 40 de ani, din comuna Orbeni, conducea un autoturism pe strada Semicercului din Târgu-Ocna, pe fondul neatenției în conducere, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu balustrada metalică a podului ce traversează râul Slănic.
În urma impactului conducătoarea auto și cei doi pasageri minori de 4 și 8 ani, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea lor. Carmen R. a fost testată cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ și i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.