La data de 07.02.2011, în jurul orei 16.30, în timp ce Gheorghe R., de 31 de ani, din comuna Cleja, conducea un autoturism pe D.N. 2, în afara localității Faraoani, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de Mihai D., de 45 de ani, din comuna Cleja.
In urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a două persoane, Victoria B., de 52 de ani și Erja B., de 67 de ani, pasagere în autoturismul condus de Mihai D. Cele două femei au fost transportate la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea lor.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele a fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.