Polițiștii au fost sesizați la data de 6 iunie a.c., în jurul orei 04.00, despre producerea unui accident rutier cu victime pe D.N. 11A, în localitatea Urecheşti.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un tânăr de 21 de ani, din comuna Gura Văii, în timp ce conducea un autoturism în regim taxi, dinspre Adjud către Oneşti, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi s-a răsturnat cu autovehiculul în şanţul de pe partea dreaptă a sensului său de mers.
În urma evenimentului rutier cei trei pasageri din autoturism, de 14, 17 și 50 de ani, toți din județul Bacău, au suferit vătămări corporale.
Minorul de 14 ani a fost transportat la Spitalul Municipal Adjud pentru îngrijiri medicale, însă ulterior s-a înregistrat decesul acestuia.
Cele două pasagere, de 17 și 50 de ani, au primit îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Onești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.