La data de 15 decembrie a.c, în jurul orei 10.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment cu victimă, în localitatea Helegiu.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat că un bărbat de 35 ani, din comuna Stănişeşti, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-o autoutilitară şi o remorcă, cu direcţia de deplasare Bacău – Oneşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat în coliziune cu remorca tractată de o autoutilitară condusă de un bărbat de 36 ani, din Bacău, care oprise pentru a evita un obstacol.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unei minore de 14 ani, din Moineşti şi a unei femei de 48 ani, din comuna Luizi-Călugăra, ambele persoane pasagere în autoutilitara condusă de bărbatul de 35 ani, persoane care au fost transportate la Spitalul Municipiului Oneşti pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Accident cu victime in Helegiu
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News