La data de 10.01.2014, în jurul orei 12.00, S. Dan, de 30 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării din Bacău, pe fondul neadăptarii vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de C. Ion, de 44 de ani, din Bacău.
În urma impactului autoturismul condus de S. Dan a intrat in coliziune și cu un autoturism care circula in fața sa, condus regulamentar de C. Iosif, de 32 de ani, din comuna Parincea.
Ca urmare a producerii evenimentului rutier, pasagera, de 40 de ani, din autoturismul condus de C. Ion, a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea sa.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
În cauză s-a intocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.