Cei doi absolvenți de gimnaziu din județul Bacău cu media 10 (zece) la Evaluarea Națională din această vară și cei doi absolvenți de liceu, care au obținut aceeași performanță la examenul de Bacalaureat – sesiunea iunie/iulie, au primit recompense financiare din partea Ministerului Educației, pentru performanța lor de excepție. Festivitatea de premiere a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean, joi, 24 octombrie 2024. Absolvenții premiați au fost întâmpinați și felicitați de prof. Ana-Maria Egarmin, inspectorul școlar general, iar bucuria momentului a fost împărtășită inclusiv de părinții și de profesorii lor, prezenți și ei la eveniment.
„Iată că a venit momentul ca perseverența voastră, munca, performanța de care ați dat dovadă să fie recompensate cu sprijinul autorităților centrale, ca semn a recunoașterii a ceea ce sunteți acum, absolvenții de 10 la examenele naționale. Efortul vostru susținut este acum recunoscut, valoarea voastră este acum răsplătită. Vă felicit pentru dedicarea de care ați dat dovadă în tot ce înseamnă a învăța, cum îi felicit, bineînțeles, și pe părinții voștri, și pe profesorii voștri, o echipă care acum culege roadele. Vă urez succes în tot ceea ce veți face în continuare!”, a declarat prof. Ana-Maria Egarmin, inspectorul școlar general al ISJ Bacău.
Absolvenții de gimnaziu care au obținut media 10 (zece) la Evaluarea Naţională 2024 sunt:
• Daraban Cristian-Gabriel, absolvent al Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Bacău;
• Popa Tudor-Alexandru, absolvent al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” Bacău.
Absolvenţii de liceu care au obținut media 10 (zece) la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, sunt:
• Filip Ioana-Alexia, absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău;
• Năstuneac Ștefan-Alexandru, absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău.
Premiul primit de fiecare absolvent de 10 (zece) de la Evaluarea Națională 2024 este de 2.000 de lei, iar pentru rezultatele de la examenul de Bacalaureat 2024, de 5.000 de lei pentru fiecare absolvent.
Bravo!
bravo elevilor!frumos gest din partea ministerului,performanta se promoveaza si se rasplateste!