A13 Bacau – Brasov. Locuitorii unor comune din Brasov si Covasna, nemultumiti de traseul autostrazii, vor protesta la Ministerul Transporturilor

0

Potrivit economedia.ro, locuitorii din comunele Ilieni – Covasna si Harman – Brasov, vor protesta impotriva traseului deja stabilit pentru A13 Bacau – Brasov. Ei susțin că traseul Autostrăzii A 13 ar fi ,,confidențial” și solicită Companiei de Drumuri să reproiecteze traseul pentru segmentul Brașov-Sfântu Gheorghe.

CNAIR a anulat contractul cu firma Search Corporation – care nu a reusit sa duca la bun sfarsit proiectul din cauza unor probleme de ordin financiar – si a lansat o noua licitatie pentru studiul de fezabilitate la A13.

,,Între orele 11:00 – 15:00 la sediul CNAIR S.A din B-dul Dinicu, nr. 38, București, va fi organizat un protest al locuitorilor comunei Ilieni, jud. Covasna și al locuitorilor comunei Hărman, jud. Brașov contra proiectării defectuoase a autostrăzii A13 Brașov – Bacău pe tronsonul Brașov – Sfântu Gheorghe și contra refuzului CNAIR SA de a participa la un dialog constructiv pe aceasta temă. Noi, nu suntem împotriva autostrăzii A13 – Brașov – Bacău, ci împotriva proiectării defectuoase pentru comunitățile locale și păgubitoare financiar pentru Statul Român ca beneficiar și Uniunea Europeană ca finanțator a acestui tronson. Reamintim faptul că de la sfârșitului lunii ianuarie 2022, locuitorii acestor două comunități au semnalat, la toate forurile naționale și internaționale, nereguli grave în proiectarea acestei autostrăzi – singura autostrada proiectată CONFINDENȚIAL în secolul XXI, anul 2022. Așa cum am cerut și la dezbaterea inițiată de Comisia pentru transporturi şi infrastructură a Camerei Deputaților, Parlamentul României precum și în memoriul adresat acesteia (înregistrat cu nr. 4C-4/299/2022/01.11.2022), NOI CEI 1770 (UNA MIE ȘAPTE SUTE ȘAPTEZECI din cca. 2000 locuitori cu drept de vot) de locuitori din comuna Ilieni (jud. Covasna) și satul Podu Oltului, com. Hărman jud. Brașov)

CEREM:

1. Excluderea acestei variante de traseu pe tronsonul Brașov – Sfântu Gheorghe (jud. Covasna).

2. Reanalizarea variantelor inițiale de traseu, care nu includeau această variantă (conform proiectantului au fost nouă variante de traseu pe acest tronson care nu includeau aceasta variantă declarată optimă de către proiectantul care a reziliat contractul pentru studiu de fezabilitate –activitate de proiectare care s-a validat prins însăși cererea de reziliere a contractului) și analizarea multicriteriala a acestora în scopul găsirii variantei optime.

3. Retragerea caietului de sarcini de la biroul de achiziții al CNAIR S.A. sau retragerea acestuia de pe SICAP dacă, în acest moment (22. 11.2022) a fost publicat pe site-ul de achiziții publice.

4. Formularea unui nou caiet de sarcini care să țină seama de realitățile din teren, de solicitările noastre și de cele cerute în mod public de autoritățile locale și județene în cadrul dezbaterii publice inițiate de Comisia pentru transporturi şi infrastructură a Camerei Deputaților, Parlamentul României. NOI, locuitorii din comuna Ilieni, Jud. Covasna și satul Podu Oltului, com. Hărman, jud. Brașov, NU VOM PERMITE, conform legislației actuale, imixtiunea, pe proprietățile noastre pentru măsurători și sondaje în vederea finalizării studiului de fezabilitate al A13, tronsonul Brașov – Bacău – în varianta considerată optimă. De asemenea NOI, locuitorii din comuna Ilieni, Jud. Covasna și satul Podu Oltului, com. Hărman, jud. Brașov vom lupta pe orice cale legală pentru ca autostrada A13 – Brașov – Bacău SĂ FIE REALIZATĂ IN SPIRITUL ȘI LITERA LEGII. Ilieni, jud. Covasna – Podu Oltului, Hărman, jud. Brașov.”

Pe 2 noiembrie CNAIR a relansat procedura pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției Autostrăzii A13 Brașov-Bacău. Documentația pentru atribuirea unui nou contract care va avea o perioadă de 28 de luni, din care 24 de luni pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate.

Licitația pentru elaborarea SF la autostrada A13 Bacău – Braşov este pe punctul sa fie reluata, dupâ rezilierea vechiului contract cu Search Corporation. Noul contract prevede o durata de 28 de luni (24 luni pentru predarea SF) si are valoarea estimata 45 milioane lei (fara TVA). Traseul este acelasi, deja agreat de consultantul Jaspers. Aşa cum am spus într-o postare anterioară, rezilierea nu e un capăt de țară. Nici sfârşitul lumii – ci un nou început!” declara in urma cu 3 saptamani Dragos Benea – europarlamentar

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.