Duminică, 17 noiembrie 2013, la ora 09.47, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat, prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre faptul că un lucrător al unui operator economic, care efectua lucrări de întreţinere la un stâlp de înaltă tensiune, a suferit un accident rămânând imobilizat în centura de siguranţă, la o înălţime de aproximativ 25 de metri faţă de sol.
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău şi o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bacău.
S-a intervenit pentru degajarea persoanei cu autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime, iar persoana a fost predată echipajului din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bacău.
Lucrătorul P. C. L., în vârstă de 24 ani, a prezentat stare de lipotimie şi a suferit arsură electrică de gradul I şi II pe circa 10% din suprafaţa corpului, pe antebraţul stâng şi torace. Acesta a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, secţia „Chirurgie Plastică”.