Domnul prof. Mârza-Dănilă Dănuț-Nicu s-a născut la 08 februarie 1954, în localitatea Fălticeni, județul Suceava.
În anul 2014, ca urmare a concursului pe post, la Departamentul de Educație Fizică și Performanță Sportivă din cadrul Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, domnul prof. Mârza-Dănilă Dănuț-Nicu a obținut titlul de profesor universitar, titlu pe care l-a onorat cu demnitate și respect până la ieșirea din sistemul academic, în anul 2021.
Aptitudinile și experiența acumulată anterior i-au permis să devină Șef al Catedrei de Jocuri Sportive (1999-2004), Director al Departamentului pentru Învățământ la Distanță (2004-2006), Decan al Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății (2008-2016) și Prorector al Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău (2016-2020).
Prin rezultatele întregii sale activități, domnul prof. Mârza-Dănilă Dănuț-Nicu și-a pus amprenta personală asupra creșterii prestigiului acestei facultăți, contribuind la promovarea acesteia printre cele mai bune facultăți de profil din România. – se arată într-o postare a Universității „Vasile Alecsandri” Bacău