A lovit un copil si a plecat de la locul faptei. Politistii l-au gasit la scurt timp, fiind sub influenta alcoolului

0

La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii Biroului Rutier Bacău au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri.

Din verificările poliţiştilor a rezultat că, la aceeaşi dată, în jurul orei 08.30,  un bărbat de 31 ani, din comuna Mărgineni, în timp ce se deplasa pe o bicicletă pe strada Alexandru Piru, către strada Arcadie Şeptilici, a acroşat un pieton minor care se deplasa pe acostamentul străzii, după care a părăsit locul faptei.

Minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri, iar poliţiştii, în urma sesizării primite, au efectuat activităţi specifice pentru identificarea şi depistarea bărbatului în cauză.

Astfel, la scurt timp, bărbatul în cauză a fost identificat şi depistat de poliţişti pe raza localităţii Baraţi. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu axactitate a alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.