În seara zilei de 16.08.2011, Vasile C., de 31 de ani, din comuna Horgești, în timp ce conducea un autoturism pe DC 88, a acroșat cu oglinda retrovizoare dreapta un minor, de 7 ani, care a pătruns pe drumul comunal.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia recomandă părinţilor să-și supravegheze copii întrucât ei nu se pot proteja singuri și să-i înveţe pe cei mici:
• să circule numai pe trotuare;
• să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
• să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice;
• să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
Învăţându-i pe copii să circule corect, îi puteţi feri de necazuri şi vă puteţi bucura în continuare de farmecul zâmbetului lor, de liniştea familiei dumneavoastră !