A intrat in locuinta unei femei din Municipiul Bacau si a furat mai multe bunuri

0

La data de 26 septembrie a.c., în urma unei percheziții domiciliare, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 32 de ani din comuna Berești-Bistrița, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

          Din cercetări a reieșit faptul că, persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința unei femei, de 49 de ani, din municipiul Bacău, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, prejudiciul fiind de aproximativ 2.000 de lei.

          În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au depistat un bărbat, de 32 de ani, din comuna Berești-Bistrița, bănuit de comiterea faptei.

            La data de 26 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale, împreună cu criminaliști au efectuat o percheziție domiciliară în Bacău, de unde au ridicat mijloace materiale de probă. Ulterior a fost luată măsura reținerii celui în cauză, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Bărbatul a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

          Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

  •  

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.