A furat 75 de tone de sare

0

Polițiștii din Tg. Ocna au efectuat, la data de 18 decembrie a.c., o percheziție domiciliară în stațiunea Tg. Ocna, la locuința unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din investigațiile desfășurate de polițiști a rezultat că în perioada 19-26 noiembrie a.c. un bărbat de 43 de ani din Tg. Ocna și un altul de 28 de ani din aceeași localitate, primul fost angajat al unei societăți comerciale iar cel de-al doilea paznic al societății, au sustras din incinta unității 75 de tone de sare.

De asemenea, din cercetări a rezultat că în urma înțelegerii prealabile dintre cei doi și un bărbat de 39 de ani, administrator al unei societăți comerciale din județul Suceava, sarea sustrasă a fost transportată și comercializată pe raza județului Suceava.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și complicitate la furt calificat în forma continuată.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.