Camera Deputaților a adoptat un nou proiect de lege care va interzice complet vânzarea către minori a băuturilor cu efect energizant.
Va fi interzisă comercializarea acestor băuturi, cu un conținut ridicat de cofeină sau taurină, în incinta școlilor sau a spitalelor. Studii recente arată că peste 68% dintre adolescenți, consumă energizante, care pot avea efecte negative asupra dezvoltării creierului.
Proiectul face referire la băuturile energizante, dar și la băuturile care conțin combinații de vitamine și minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum cafeină, taurină și carnitină.
Pe lângă substanțele care pot afecta sănătatea tinerilor, o astfel de băutură conține și o cantitate însemnată de zahăr.
Comercianții care vor vinde astfel de băuturi minorilor vor fi amendați cu până la 30.000 de lei, dar se pot alege și cu suspendarea activității pentru o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile. Autoritățile vor face controale, însă pot acționa și în baza unor sesizări pentru a-i amenda pe cei care încalcă legea.