În timp ce Mircea C., de 57 de ani, din Bacău, conducea un autoturism, în jurul orei 11.30, pe Calea Republicii a surprins și accidentat pe Maria A., de 58 de ani, din Bacău, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc special amenajat.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a Mariei A., care a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, pentru îngrijiri medicale și a rămas internată.
Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative și li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News