La data de 23 martie a.c., ora 00,10, o patrulă mixtă, formată din agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Sascut şi poliţist local, în timp ce efectuau activităţi specifice pe raza comunei, au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic, de 51 de ani.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că, faţă de autoturismul în cauză a fost stabilită măsura sechestrului, fapt pentru care, poliţiştii au reţinut certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului.
Totodată, din cauza faptului că bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind pozitiv şi indicând valoarea de 0.41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei. De asemenea, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 55/2020 pentru deplasarea nejustificată după orele 22:00.
Poliţiştii i-au reţinut şi permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de conducere şi i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.